Șapte turiști s-au rătăcit în munți. Salvatorii și-au riscat viața pentru ei, căutându-i peste 12 ore în gerul năprasnic
Şi-au riscat propria viaţă, ca să salveze şapte suflete pierdute pe munte. Sunt eroii care au mers peste 12 ore pe brânci, prin zăpadă de un metru şi jumătate, la minus 20 de grade Celsius.
De Redactia Observator la 16.01.2017, 20:04- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Şi-au riscat propria viaţă, ca să salveze şapte suflete pierdute pe munte. Sunt eroii care au mers peste 12 ore pe brânci, prin zăpadă de un metru şi jumătate, la minus 20 de grade Celsius.
20 de salvamontişti şi jandarmi montani ne-au povestit cum înfruntă moartea în fiecare zi. Spun că se tem uneori că nu se vor întoarce vii la copiii lor. Şi că şi-ar dori ca turiştii să fie mai precauţi măcar iarna, mai ales că sus pe munte e pericol de avalanşă.
Sunt imaginile unei misiuni la limita supravieţuirii. 7 turişti îngheţaţi, pierduţi în vârful muntelui, şi 20 de salvatori care au înaintat cu încrâncenare în zăpadă de un metru şi jumătate, o noapte întreagă, ca să-i salveze.
Liviu are 27 de ani, dar e deja experimentat. A făcut schi de performanţă, iar la numai 19 ani a devenit salvamontist. În opt ani pe munte, a participat la sute de misiuni de salvare. Pe cea de ieri noapte n-o va uita niciodată. .
A fost o misiune cu miză uriaşă: vieţile a şapte tineri au fost în pericol. Rătăciţi la peste 1,900 de metri altitudine, pe Vârful Ştevia, turiştii au aşteptat peste 12 ore să fie salvaţi. În întuneric şi ger de minus 20 de grade, s-au îmbrăţişat strâns, ca să nu îngheţe. Şi au împărţit ultima picătură de apă, ca să nu moară de sete.
20 de salvamontişti şi jandarmi montani au făcut eforturi uriaşe să ajungă la ei la timp.
Alex este unul dintre eroi. Are 31 de ani şi este salvamontist de la 20 de ani.
Acum zâmbeşte. Îl încălzeşte gândul că, şi datorită lui, cei şapte tineri trăiesc. Dar şi faptul că s-a întors cu bine acasă, la copilul său.
În fiecare misiune, salvatorii din munţi pleacă mereu cu acelaşi gând: salveze vieţi.
De aceea, turiştii sunt sfătuiţi să nu se aventureze iarna pe munte, pe trasee nemarcate. Să urmeze drumurile oficiale, să informeze Salvamontul şi să fie echipaţi. Pentru că orice pas imprudent îi pune în pericol nu doar pe ei, ci şi pe salvatorii care îşi riscă vieţile ca să îi ajute.