Scandal în curtea bisericii: Oamenii s-au certat cu reprezentanţii Episcopiei pentru că le-au adus alt preot: "Avem şi noi un drept în biserica asta!"
Scandal în curtea bisericii dintr-o localitate din Sălaj. Revoltaţi că mai marii bisericii vor să le aducă un preot pe care nu-l agreează, enoriaşii au început să se certe cu reprezentanţii Episcopiei, care au venit la slujba de duminică.
De Redactia Observator la 03.08.2021, 16:44Reprezentanţii Episcopiei veniseră ca să-i înduplece pe oamenii nemulţumiţi de noul preot. Spiritele s-au încins însă, iar enoriaşii au început să se certe cu preoţii.
Mai marii bisericii spun că s-a făcut concurs pentru postul din satul Ciumarna şi au fost depuse trei dosare, iar cel care ar fi cel mai recomndat să ocupe postul e un preot cu care localnicii nu sunt de acord.
Dat afară din parohii
Oamenii susţin că noul părinte ar fi fost dat afară din două parohii până acum. Mai mult, ei vor ca preotul să fie numit de la ei din comună. Localnicii se simt neîndreptăţiti că nu se ţine cont şi de părerea lor, mai ales că au contribuit la realizarea lăcaşului de rugăciune.
- O biserică s-a făcut scrum într-un incendiu, în Vrancea. Pompierii nu au putut salva nimic din calea flăcărilor
- A fost găsită crucea săsească din secolul 13, furată în 2016 din Muzeul Bisericii Evanghelice din Cisnădie
- Biserica Ortodoxă Română, îngrijorată de "recentele încercări de implementare a educației sexuale, cu...
"Avem şi noi un drept în biserica asta! Că am făcut-o noi satul, noi oamenii", susţin oamenii.
Decizia finală aparţine însă Episcopului Sălajului, Preasfințitului Părinte Petroniu.