Speed Fitness, o metodă de remodelare corporală pe repede înainte
În ultimul an am testat tot felul de sporturi, dar recent am auzit despre un concept nou. Se numeşte Speed Fitness. Se spune că în 20 de minute faci efort cât pentru patru ore. Eu primul pas l-am făcut, m-am îmbrăcat într-un costum special care are o vestă accesorizată cu electrozi.
De Redactia Observator la 05.03.2014, 21:21Vesta trebuie să fie strânsă pe corp la fel ca un corset astfel încât electrozii să stea lipiţi de musculatură. Impulsurile electrice vor face ca braţele, spatele, pieptul, abdomenul, picioarele şi fesele să lucreze în acelaşi timp.
La prima vedere pare totul floare la ureche. Nu e deloc aşa. Greul pentru mine începe la primul contact cu impulsul electric.
Dacă vă întrebaţi de ce fac tot felul de feţe în timpul exerciţiului, imaginaţi-vă cum e să încercă să te mişti sau să stai încordat atunci când muşchii tăi sunt activaţi de impulsuri electrice. În fine. Dacă am terminat cu tonifierea, să trecem la a doua parte a antrenamentului.
Odată ce ajungi să te obişnuieşti cu impulsurile electrice, exerciţiile nu mai par aşa grele. Important este doar să te hidratezi foarte bine înainte de cele 20 de minute de speed fitness.