Staţiunile din toată ţara se pregătesc de Sărbători. Sovata îi aşteaptă pe turişti cu peisaje de poveste
Staţiunile din toată ţara se pregătesc de Sărbători. Au deja pachetele turistice pregătite, iar în unele cazuri locurile de cazare s-au epuizat. La Sovata, majoritatea unităţilor de cazare au deja rezervări făcute, dar mai pot primi oaspeţi pe ultima sută de metri. Promit relaxare şi siguranţă, mai ales că staţiunea vestită pentru aerul curat are şi o rată mică de infectare.
De Sorin Tanţoş la 19.04.2021, 18:28- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Staţiunea Sovata, vestită pentru aerul curat, îşi aşteaptă turiştii cu peisaje de poveste. Nu e de mirare că, pe tot parcursul anului, oamenii vin aici în căutarea liniştii şi a relaxării.
Turist: Eu sunt din Târgu Mureş şi vin des la Sovata şi imi place enorm. Alerg pe malul lacului, veneam şi copil la lac şi acum îl regăsesc plimbându-mă.
Nici pandemia nu a reuşit să ştirbească din farmecul staţiunii în care găsim cel mai mare lac helioterm din lume, lacul Ursu.
Turistă: Am auzit de la cineva că aici e cel mai curat aer.
În plus, staţiunea este o destinaţie sigură şi din punct de vedere epidemiologic. Este în scenariu verde, cu hotelurile, pensiunile şi restaurantele deschise, aşa că turiştii se pot simţi aici în siguranţă.
Zsolt Fulop, primar Sovata: Nu am avut focare de infecţii, nu am avut probleme. Din cunoştinţele noastre nu am avut niciun ospătar îmbolnăvit.
Istvan Csiki, angajat centru turistic: Un alt factor care a contribuit enorm la menţinerea situaţiei sub control este clima şi aerul curat din staţiune, care stă şi la baza tratementului din Sovata. Turiştii în timpul weekendului prelungit de 1 mai şi Paşte pot alege între hoteluri de 4 stele, pensiuni, case de vacanţă chiar şi între campinguri.
Hotelierii şi proprietarii de pensiuni sunt bucuroşi de oaspeţi, mai ales că anul trecut nu au putut deschide în timpul Sărbătorilor de Paşte.
Kiss Zsofia, administrator pensiune: Avem un pachet de Paşte tradiţional. Pachetul de 4 nopţi este de 800 de lei. Deja sunt ocupate toate locurile
Dacă înainte de pandemie, în Sovata veneau anual 137 de mii de turişti, anul trecut au ajuns aici doar 70 de mii. Cu toate acestea, în staţiune se fac investiţii continue, iar hotelierii sunt optimişti şi speră că începând cu 2022 situaţia va reintra în normal.