Una dintre cele mai îndrăgite sculptoriţe în lemn din Neamţ a ales să scoată la lumină întrega sa COLECŢIE DE SUFLET!
Nu a făcut o şcoală de artă şi nici măcar un curs din care să înveţe cum se sculptează! Cu toate acestea, o femeie din Piatra Neamţ lucrează lemnul de parcă ar face asta de când se ştie. Temele pe care le alege sunt religioase. Îi place să sculpteze icoane şi cruci, iar când ştie că cineva are nevoie de ajutor, îşi donează lucrările, ca să fie scoase la licitaţie.
De Redactia Observator la 21.07.2017, 18:06Nu a făcut o şcoală de artă şi nici măcar un curs din care să înveţe cum se sculptează! Cu toate acestea, o femeie din Piatra Neamţ lucrează lemnul de parcă ar face asta de când se ştie. Temele pe care le alege sunt religioase. Îi place să sculpteze icoane şi cruci, iar când ştie că cineva are nevoie de ajutor, îşi donează lucrările, ca să fie scoase la licitaţie.
Căldura din glas i se simte de la primul cuvânt. Fericirea din suflet i se vede de jur împrejur, transpusă în zeci de icoane şi cruci.
Până atunci, doamna Maria a fost casnică şi a crescut doi copii pe care a încercat să-i educe cum a putut mai bine. Când şi-a descoperit pasiunea pentru scuptură, a început cu linguri şi piese mici de mobilier. Apoi au urmat icoanele.
"Nu lucrez decât cu un ochi, i-am operat pe amândoi, dar de reuşit, a reuşit unul singur. Şi ălalaltul s-a pierdut, dar nu contează. Cât mai văd cu un ochi aşa, eu încă mai fac.", spune Maria Ferăstrăoanu, pictoriţă.
Impresionată de cazurile unor copii bolnavi, prezentate şi prin ajutorul Fundaţiei Mereu Aproape, doamna Maria a întins şi ea o mână de ajutor. A trimis mai multe icoane care au fost vândute la o lictaţie, iar banii au ajuns acolo a fost nevoie.
"Eu nu am o pensie mare, dar sunt dispusă oricând să ajut un copil bolnav, un bătrân care nu poate...", continuă Maria.
Dacă ar fi să dea timpul înapoi, doamna Maria recunoşte că tot asta ar alege să facă. Expoziţia de ieri de la Biblioteca Judeţeană din Piatra Neamţ a fost cea de a 13-a a uneia dintre cele mai îndrăgite sculptoriţe în lemn.
Cele 79 de exponate mai pot fi admirate acolo până la sfârşitul lunii.