Antena LIVE
Video

Unde s-ar putea muta Grădina Zoologică din Băneasa. Nicușor Dan a pus ochii pe un teren al MApN

În 15 ani, Bucureştiul ar putea avea o nouă grădină zoologică. Nu una clasică, ci într-un bioparc întins pe 60 de hectare. Nicuşor Dan plănuieşte să o mute şi să o amenajeze în altă parte a Capitalei. Terenul, însă, îi lipseşte. Spaţiul pe care a pus ochii aparţine Ministerului Apărării. Până îi va convinge pe militari să i-l cedeze, miile de vizitatori se înghesuie la singurul Zoo din oraş, lângă pădurea Băneasa.

De la 04.11.2022, 20:53

O zonă plină de vegetaţie şi animale cum găsim în bioparcul din Valencia de xemplu am putea vedea şi în România. Municipalitatea a găsit şi locul potrivit: la marginea Bucureştiului, exact în spatele stadionului Ghencea.

Cristina Filip, reporter Observator: Aici ar putea fi intrarea in viitorul bioparc, o grădină zoo dar mult mai mare. Momentan, locul arată ca o groapă de gunoi însă conform planului primarului general ar urma sa se schimbe complet. Terenul de 60 de hectare al MApN ar urma să devină mai prietenos și mai verde cu spaţii mari pentru animale, care să le imite habitatele naturale. 

Va mai dura, însă. Primăria Generală trebuie să convingă Ministerul Apărării să cedeze terenul. 

Nicuşor Dan, primarul Capitalei: Am vorbit cu domnul Dâncu în urmă cu vreo 2 luni. Au şi ei nişte proiecte în zona aceea şi urma să se lămurească. Ideal ar fi ca statul român prin MApN să-l dea în adminsitrare municipiului Bucureşti şi el să fie administrat într-o asociere de primăria generală şi primăria Sectorului 5. Este un proiect pe 10-15 ani până creşte vegetaţia. Totul e să-l începem.

Pe acelaşi subiect

În Bucureşti există o singură grădină zoologică, în zona Băneasa. Insuficient de mare pentru câţi vizitatori are în fiecare zi.

Mariela Vanu, comunicare Zoo Băneasa: Grădina zoo din Bucureşti se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 6,7 hectare si găzduim 200 de specii, circa 1000 de exemplare. Nu pot să vă spun un număr fix pe care îl avem dar pot să vă spun că au fost peste 10.000 de persoane pe 1 iunie.

În 2014, Primăria Capitalei a venit cu ideea de a muta grădina zoologică în pădurea Băneasa

Planul a fost abandonat din grijă pentru mediu. Acum, actualul edil spune că a găsit locul potrivit. 

Nicuşor Dan, primarul Capitalei: În pădurea Băneasa. Asta ar fi presupus o defrişare consistentă în pădurea Băneasa şi nu e ceva ce ne dorim. Soluţia este să folosim acest proiect care este foarte frumos şi care presupune locaţii specifice pentru fauna şi vegetaţia diferitelor continente să mutăm acest proiect în zona care este virană acum.

Deşi nu se ştie încă ce animale va aduce Nicuşor Dan în bioparc, pe lângă cele existente deja la grădina zoologică, cei mai mici vizitatori i-au transmis deja o listă. 

Dincolo de lucrările de amenjare, ale căror costuri nu sunt cunoscute, noul proiect înseamnă şi mai mult personal. În prezent, la zoo Băneasa sunt 80 de angajaţi. Suprafaţa din planul pentru zona Ghencea este de zece ori mai mare. Cu atât ar trebui să crească atât bugetul cât şi numărul de lucrători. 

Ți-a plăcut acest articol?

gradina zoologica baneasa bucuresti nicusor dan
Întrebarea zilei
Nomazii digitali ar putea primi interdicţie în cafenele. Obişnuiţi să lucraţi în oraş?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să...
Fanatik.ro
Publicat 19.05.2024
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 21 mai 2024. Leii se pot confrunta cu conflicte. Află ce se...
CaTine
Publicat 20.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Ce înseamnă semnalul SOS, de fapt. A fost folosit pentru prima dată acum mai...
Useit
Publicat 19.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Billie Eilish a lansat un nou album. Discul include 10 piese
ZU
Publicat 20.05.2024
Galette cu mere și căpșuni. O combinație simplă pentru un desert savuros
Hello taste
Publicat 20.05.2024
Cum îl determini pe copil să coopereze
Deparinti
Publicat 19.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Ceaiurile cu cea mai multă cofeină. Ce modificări pot produce în organism
Medicool
Publicat 20.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024