Update / Iarna a revenit în forţă deşi copacii sunt înfloriţi
În mijloc de aprilie, ninge peste pomii înfloriţi, iar temperaturile au scăzut considerabil. Unii români şi-au scos din nou hainele groase, iar lemnele sfârăie în foc. E frig. Diferenţele de temperatură de la o zi la alta sunt chiar şi de 15 grade.
De Redactia Observator la 11.04.2014, 13:22- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
În zonele în care a nins, oamenii curăţă drumul cu lopeţile pe care le puseseră la naftalină pentru iarna următoare. Codul galben de ninsori la munte şi ploi în Moldova a intrat în vigoare dimineaţă la ora 3 şi este valabil până mâine dimineaţă la ora 8.
În zonele montane ninge de mai bine de 24 de ore iar stratul nou depus va fi destul de consistent. Ploile vor prefera jumãtatea de est a ţării, iar în nordul Moldovei se vor acumula cantitãţi de apã de pânã la 25.35 l/mp. Tot în aceste zone vântul va sufla cu putere, sporind astfel sezaţia de frig