Update / Unul dintre cei mai mari balerini ai ţării a murit, la doar 35 de ani. Bogdan Nicula a fost răpus de o boală gravă
Bogdan Nicula, un tânăr artist cunoscut pentru spectacole grandioase de balet, a murit la 35 de ani. Bogdan suferea de o boală neurologică gravă care l-a măcinat rapid. Balerinul român s-a stins într-o clinică din Germania
De Redactia Observator la 22.06.2015, 19:59- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Bogdan Nicula, un tânăr artist cunoscut pentru spectacole grandioase de balet, a murit la 35 de ani. Bogdan suferea de o boală neurologică gravă care l-a măcinat rapid. Balerinul român s-a stins într-o clinică din Germania
În ţară, prietenii săi sunt în stare de şoc. Artiştii români au făcut eforturi disperate pentru a-l ajuta cu banii pentru un transplant de celule stem. Au sperat că va fi salvat, dar la trei săptămâni după transplant, organismul lui a cedat. Înainte de a muri, artistul a transmis o scrisoare de adio emoţionantă.
Un rămas-bun dureros, de la un tănăr artist care simţea că viaţa lui se încheie. La 35 de ani. Şi-a aşternut gândurile şi, două zile mai târziu, prietenii aflau că Bogdan Nicula s-a stins. Departe de ei, într-o clinică din Germania. Boala l-a mãcinat rapid. De patru ori mai repede ca în alte cazuri. A avut sclerozã lateralã amiotroficã. Un diagnostic care a venit la finalul anului trecut.
De la zborul pe scenă a ajuns să nu se mai poată mişca. Iar asta l-a afectat şi mai mult. Bogdan parcă plutea când dansa. Avea baletul în sânge. Trăia prin dans şi se dăruia scenei. Spectacolele lui erau grandioase. În România, în Germania sau pe cea mai râvnită scenă a baletului: Teatrului Balşoi din Moscova.
Bogdan a dansat ca prim-solist în Germania, dar cortina se va trage acasã, în România!