Violatorii din Vaslui: Cei şapte îşi vor afla sentinţa luni
Sentinţa în dosarul violatorilor va fi pronunţată luni. Mioara Donosă, avocata familiei fetei a recunoscut că a fost o zi grea
De Redactia Observator la 14.08.2015, 19:17Sentinţa în dosarul violatorilor va fi pronunţată luni. Mioara Donosă, avocata familiei fetei a recunoscut că a fost o zi grea
"De la ora 10 abia acum am ieşi din şedinţă. Nu vă pot spune ce a fost greu. A fost obositor. S-au ridicat probleme la care s-a răspuns, ce se întâmplă într-un dosar penal", a spus avocata, potrivit Antena3.
Întrebată în ce parte crede că va înclina balanţa, Mioara Donosă a explicat că nu poate estima.
"Cei trei care şi-au recunoscut vină au mers până la capăt şi la final au spus că regretă ce au făcut. Nu vă pot spune, însă, încotro va merge acest dosar. Ceilalţi nu au recunoscut vina. Nu aş putea să vă spun în ce parte înclină balanţa."
Procesul în care şapte tineri din Văleni sunt judecaţi pentru violarea unei fete de 18 ani a fost suspendat, vineri, la Judecătoria Vaslui, după ce unul dintre avocaţi a solicitat recuzarea judecătorului de şedinţă, invocând mediatizarea excesivă a cazului.