Când va da Tribunalul de Arbitraj Sportiv verdictul în cazul gimnastelor Ana Bărbosu şi Sabrina Voinea
De sâmbătă încep audierile la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în cazul gimnastelor Ana Bărbosu şi Sabrina Voinea. Comisia TAS a cerut clarificări suplimentare cu privire la posibila greşeală de arbitraj pe care Federaţia Română de Gimnastică o reclamă. Federaţia Internaţională de Gimnastică şi Federația din America au cerut însă amânarea deciziei pentru a depune noi documente. Surse Observator spun că TAS va soluţiona contestaţiile deja depuse până duminică, când se încheie Jocurile Olimpice.
De Redactia Observator la 09.08.2024, 22:23Arbitrele de la finala de la sol de luni de la Jocurile Olimpice au folosit o poză falsă, afirmă gimnasta Sabrina Voinea Maneca. Ea a fost depunctată cu o zecime pentru că ar fi plecat într-o linie acrobatică cu călcâiul în afara liniei. Imaginile video și foto infirmă această teorie, conform COSR.
"Ele (arbitrele - n.r.) au spus că am ieșit din covor, dar eu nu am ieșit. Au avut o poză la îndemână în care au zis că eu am ieșit din covor, dar acea poză nu era de ieri (luni - n.r.), nu a fost de ieri, de la finala de la sol. Nu atinge piciorul meu, nu am ieșit deloc din covor și acea poză, probabil a fost de la finbala pe echipe sau din prima zi de concurs, calificări, dar în niciun caz de ieri. Am analizat tot solul și nimeni nu a văzut că eu am ieșit din covor", a spus Sabrina Voinea.
Acuzații grave la adresa arbitrelor de la finala de gimnastică
Ea afirmă că arbitrele i-au arătat Nadiei Comănici o fotografie care nu era făcută la finala de la sol.
- Camelia Voinea, mama gimnastei Sabrina Voinea, mesaj la întoarcerea în ţară de la JO 2024. "Merg până în...
- Ce planuri are Sabrina Voinea, după scandalul medaliei de la JO 2024. Sportiva s-a întors în ţară: "Nu-mi doresc...
- Arbitrii ar fi folosit o poză mai veche pentru a o lăsă fără medalie pe Sabrina Voinea. Presa din SUA îi dă...
- Federația Internațională de Gimnastică va reanaliza exercițiul la sol făcut de Sabrina Voinea, după...
"În poza aia mi-au prins călcâiul, nu costumul sau altceva. Deci e o poză falsă, care nu este făcută ieri. (...) Am plâns foarte mult, pentru că știu că a fost cel mai bun sol pe care l-am făcut, am tras de mine cât am putut, am fost mai bună și ca la europene și ca la mondiale și ei o țin pe a lor", adaugă gimnasta.
Sabrina Voinea Maneca a fost depunctată cu o zecime pentru că ar fi plecat într-o linie acrobatică cu călcâiul în afara liniei. Imaginile video și foto infirmă această teorie, conform COSR.
În conjunctura acordării notelor și acceptării contestațiilor, afectată a fost și Ana Barbosu, care pentru un minut și jumătate a fost pe locul 3, medaliată cu bronz.