Antena LIVE

Curs valutar

Gareth Bale se retrage din fotbal, la 33 de ani. "Vis împlinit" pentru cel mai selecționat jucător din Țara Galilor

Unul dintre cei mai de succes fotbaliști britanici din istorie, fostul star de la Tottenham Hotspur și Real Madrid, Gareth Bale, și-a anunțat retragerea din fotbal. Bale fusese căpitanul Țării Galilor la Cupa Mondială din Qatar.

De la 09.01.2023, 18:23
WhatsApp
Gareth Bale își anunță retragerea din fotbal Profimedia

Fotbalistul Gareth Bale, în vârstă de 33 de ani, își încheie cariera ca cel mai selecționat jucător din Țara Galilor, cu 111 prezențe, marcând 40 de goluri în acest timp. El este unul dintre cei mai de succes fotbaliști britanici din istorie, după ce a câștigat 16 trofee, inclusiv cinci titluri de Liga Campionilor, în nouă sezoane la Real Madrid, informează sportinglife.com, potrivit Mediafax.

Gareth Bale se retrage din fotbal

Gareth Bale și-a anunțat decizia prin intermediul unei postări pe Instagram: "După o analiză atentă, îmi anunț retragerea imediată din fotbalul de club și internațional. Mă simt incredibil de norocos că mi-am îndeplinit visul de a juca sportul pe care îl iubesc. Mi-au fost oferite cu adevărat unele dintre cele mai bune momente din viața mea”.

 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Gareth Bale (@garethbale11)

Pe acelaşi subiect

Drumul succesului lui Gareth Bale

În noiembrie a fost întrebat dacă plănuiește să se retragă de la națională, dar a negat. A dat de înțeles că este gata să joace pentru Țara Galilor și anul viitor, în calificările pentru EURO 2024. Cariera în club a starului născut la Cardiff l-a purtat de la Southampton la Tottenham Hotspur şi Real Madrid înainte de a se trece la Los Angeles. Cu Ţara Galilor, el a ajuns la Euro 2016 şi 2020, dar şi la Cupa Mondială din Qatar, prima participare a galezilor după 1958.

"Fotbalul mi-a oferit cu adevărat unele dintre cele mai bune momente din viaţa mea. Au fost cele mai bune momente într-o carieră de 17 ani, care vor fi imposibil de reprodus, indiferent de ce îmi rezervă următorul capitol al vieţii mele”, a adăugat Gareth Bale. El a câştigat de cinci ori Liga Campionilor cu Real Madrd, (2014, 2016, 2017, 2018 şi 2022) şi de trei ori campionatul Spaniei (2017, 2020 şi 2022). Internaţionalul galez a purtat tricoul naţionalei sale de 111 ori şi a marcat 40 de goluri.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

fotbal retragere gareth bale
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025