Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Karim Benzema şi-a anunţat retragerea de la naţionala Franţei, a doua zi după finala CM 2022

Karim Benzema, atacantul echipei de fotbal Real Madrid, a anunţat luni "sfârşitul" carierei sale la naţionala Franţei într-un mesaj postat pe reţelele de socializare, a doua zi după finala Cupei Mondiale 2022, pe care "les Bleus" au pierdut-o în faţa Argentinei, informează AFP, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 19.12.2022 , 18:23

Karim Benzema şi-a anunţat retragerea de la naţionala Franţei, a doua zi după finala CM 2022 - Profimedia

"Am făcut eforturile şi greşelile de care era nevoie ca să fiu acolo unde sunt astăzi şi sunt mândru de asta! Am scris povestea mea, iar a noastră ia sfârşit", a scris pe Twitter câştigătorul Balonului de Aur din 2022, în ziua în care a împlinit 35 de ani, însoţind mesajul său de o fotografie în care apare în tricoul echipei naţionale. Acest anunţ vine după un Mondial pentru care el a fost nevoit să declare forfait în ultimul moment când s-a accidentat la o coapsă în timpul unui antrenament, cu doar trei zile înainte de primul meci al Franţei, cu Australia. Federaţia franceză de fotbal (FFF) evaluase perioada sa de convalescenţă la trei săptămâni.

Mesajul postat de Benzema chiar înainte de finala cu Argentina

Pe reţelele de socializare, el a publicat de atunci mesaje de încurajare către naţionala Franţei şi altele mai enigmatice precum cel postat pe Instagram chiar înainte de finala cu Franţa, când a scris: "Nu mă interesează". Această accidentare a fost doar un alt capitol din istoria complicată a relaţiei lui Benzema cu naţionala Franţei. În ciuda celor 97 de selecţii şi a celor 37 de goluri marcate, fostul atacant al lui Olympique Lyon nu a strălucit niciodată cu adevărat la echipa reprezentativă, cu care a câştigat o singură competiţie, Liga Naţiunilor în 2021. Benzema a fost ţinut mult timp departe de naţională, din 2015 până în 2021, din cauza implicării sale în aşa-numita afacere "Sextape".

Articolul continuă după reclamă

Fotbalistul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare şi o amendă de 75.000 de euro în primă instanţă de către Tribunalul Penal Versailles pentru complicitate la tentativă de şantaj, pentru fapte ce datau din 2015. El a făcut apel şi ar fi trebuit să fie judecat a doua oară pe 30 iunie şi 1 iulie de către Curtea de Apel Versailles, dar în cele din urmă s-a retras.

El a revenit la echipa Franţei spre surprinderea tuturor chiar înainte de EURO 2020, încheiat cu o eliminare în optimile de finală împotriva Elveţiei, la lovituri de departajare, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Karim Benzema şi-a anunţat retragerea de la naţionala Franţei, a doua zi după finala CM 2022