Antena LIVE

Curs valutar

Video

JO 2024. Mihaela Cambei a purtat drapelul țării la ceremonia de încheiere. România aduce acasă nouă medalii, dintre care trei de aur

Jocurile Olimpice de la Paris au ajuns la final! Ceremonia de închidere a avut loc aseară, pe Stade de France, unde peste 70 de mii de oameni au fost prezenţi. Steagul României a fost purtat de Mihaela Cambei, sportiva medaliată cu argint la haltere. Următoarea ediţie va avea loc peste ocean, la Los Angeles, în 2028.

De la 12.08.2024, 08:33
WhatsApp
Vezi și:

Înotătorul francez, Léon Marchand, a fost cel care a adus la Stade de France flacăra olimpică. Împreună cu alţi şase sportivi, dar şi cu președintele Comitetului Internațional Olimpic, au suflat în felinar, marcând astfel sfârşitul olimpiadei.

Cel mai aşteptat moment al serii a fost apariţia lui Tom Cruise care nu a dezamăgit nici acum. Actorul american a coborât în mijlocul stadionului unde a fost aplaudat puternic de spectatori.

De aici, el a luat steagul olimpic de la gimnasta Simone Biles şi a plecat cu motocicleta. O filmare îl arată pe Tom Cruise mergând prin capitala franceză şi apoi parașutându-se dintr-un avion pe dealul de la Hollywood într-un drum ce semnifică trimiterea steagului de la Paris la Los Angeles, orașul care va găzdui Jocurile Olimpice din 2028.

România aduce acasă nouă medalii

Pe acelaşi subiect

În LA, mai mulţi artişti întreţineau deja atmosfera. Ceremonia de închidere a inclus momente din partea marilor nume internaţionale printre care Red Hot Chili Peppers şi Billie Eilish. Nu a lipsit nici Snoop Dogg, care a cucerit Internetul cu apariţiile sale în timp ce se afla la olimpiadă. Rapper-ul a avut şi un invitat special - Dr. Dre.

Peste 270 de artişti au urcat şi pe scena construită pe Stade de France în faţa a peste 70.000 de spectatori.

Steagurile ţărilor participante au inundat stadionul francez. Drapelul României a fost purtat de Mihaela Cambei, sportiva medaliată cu argint la haltere, categoria 49 kg feminin. România a încheiat Jocurile Olimpice pe locul al 23-lea, cu 9 medalii – 3 de aur, 4 de argint și 2 de bronz. Pe primul loc se află Statele Unite ale Americii, cu 40 de medalii de aur și 126 în total. China s-a clasat pe locul doi, tot cu 40 de medalii de aur.

Ediţia cu numărul 33 s-a încheiat pe ritmurile melodiei 'My Way', interpretată de cântăreața Yseult. Sfârşitul piesei a fost unul grandios - un spectaculos foc de artificii s-a înălţat deasupra stadionului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

jo 2024 jocurile olimpice medalii aur argint
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025