Antena LIVE

Curs valutar

Preşedintele Federaţiei de Fotbal anunţă dacă Edi Iordănescu va mai antrena echipa naţională: "Planul B rămâne"

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, miercuri noaptea, la întoarcerea echipei naţionale a României de la EURO 2024, că în maximum o săptămână va comunica dacă selecţionerul Edward Iordănescu, al cărui contract s-a încheiat, va continua sau nu la conducerea primei reprezentative.

De la 04.07.2024, 09:20
WhatsApp
Profimedia

"Am fost primul susţinător al lui Edi Iordănescu atunci când poate foarte mulţi suporteri sau formatori de opinie şi-ar fi dorit ca el să plece. Dar am spus-o atunci, o spun şi acum: Edi a fost unul dintre elementele esenţiale în această calificare. El a contribuit la această etapă extrem de importantă prin care echipa naţională a trecut. Şi chiar dacă la finalul anului 2022 eram într-un context sportiv total nefavorabil, se vedeau deja premisele că naţionala va arăta mult mai bine. N-am ştiut atunci că ne vom califica, dar am sperat. De aceea şi azi noi ca Federaţie suntem în asentimentul suporterilor şi vrem să continuăm cu Edi Iordănescu. Noi suntem încrezători că în maximum o săptămână vom putea să comunicăm viitorul lui Edi Iordănescu la echipa naţională", a spus Burleanu la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia.

Care este planul de rezervă

Preşedintele a afirmat că pe timpul turneului final nu a discutat cu Iordănescu despre prelungirea contractului şi a precizat că planul B al FRF pentru postul de selecţioner este tot Edward Iordănescu.

"Selecţionerul şi-a dorit foarte mult ca pe durata EURO 2024 să nu mai discutăm despre acest subiect (n.r. - prelungirea contractului). Iar noi am respectat acest lucru pentru că ajunşi în Germania obiectivul selecţionerului, al nostru, al tuturor, era cu totul altul. Aşa că suntem încrezători că în maximum o săptămână o să putem comunica viitorul lui Edi Iordănescu la naţională. Planul B pentru postul de selecţioner este tot Edi Iordănescu", a subliniat Burleanu.

Pe acelaşi subiect

Contractul selecţionerului echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, cu Federaţia Română de Fotbal este scadent la finalul Campionatului European din Germania. Preşedintele FRF a menţionat că jucătorii echipei naţionale s-au autodepăşit la EURO 2024 şi au devenit o sursă de inspiraţie pentru noile generaţii.

"Cu siguranţă suntem obosiţi, dar în acelaşi timp suntem foarte bucuroşi pentru că ne-am îndeplinit obiectivul, şi anume ca prin acest EURO să putem să construim cea mai bună generaţie din ultimii 20 de ani. Şi am reuşit. Nu a fost deloc uşor, dar am reuşit să o facem. Dincolo de performanţa sportivă, un alt aspect important este faptul că am reuşit să îi facem mândri pe români de ţara lor şi de echipa naţională. Iar acest lucru rămâne drept cea mai importantă moştenire a acestui turneu final. 'Generaţia de suflet' are misiunea de a însufleţi toate generaţiile următoare, care la rândul lor au acest obiectiv de a depăşi 'Generaţia de suflet'. Şi cred că având această misiune în minte jucătorii noştri s-au autodepăşit, devenind o sursă de inspiraţie pentru noile generaţii", a spus preşedintele.

Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în optimile de finală. În sferturile de finală, Olanda va juca împotriva Turciei.

România a făcut un turneu final bun, îndeplinindu-şi obiectivul, acela de a trece de faza grupelor şi a făcut acest lucru din postura de câştigătoare a grupei, învingând Ucraina (3-0), pierzând cu Belgia (0-2) şi remizând cu Slovacia (1-1).

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

euro 2024 edi iordanescu fotbal campionat
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024