Ultima lecţie dată de România la EURO 2024: un vestiar imaculat şi un mesaj pentru gazda Germania
Naţionala României încheie o poveste frumoasă în Germania, după aproape un sfert de secol de aşteptare a unui nou turneu final. Milioane de români au susţinut echipa tricolorilor cu sufletul la gură până la ultimul fluier în ploaie şi vânt. Cu capul sus, naţionala se pregăteşte să scrie un nou capitol: România va întâlni Kosovo, în direct la Antena 1, pe 6 septembrie, în drumul spre Cupa Mondială din 2026, organizată în Mexic, Statele Unite şi Canada.
Cu capul sus şi inima frântă. Aşa a părăsit România Campionatul European din Germania. A fost locul în care echipa naţională şi-a câştigat o nouă generaţie: cea de suflet.
"Echipa naţională îşi cunoaşte drumul. Echipa naţională ştie de acum ce are de făcut. Echipa naţională poate să crească în continuare", spune Edward Iordănescu, selecţionerul României.
"Ne-am dăruit la maxim şi am făcut asta din toată inima pentru o ţară întreagă", spune Răzvan Marin.
"Cred că am dat un exemplu tuturor românilor de unitate, de spirit", a spus Denis Drăguş.
- EURO 2024. Pleacă Edi Iordănescu de la naţională după eliminarea de la EURO? "Am nevoie de odihnă, nu ştiu ce...
- EURO 2024. România se opreşte în optimi. Drăguş: "Rămâne după acest European speranţa pe care am dat-o...
- EURO 2024. Gică Hagi, după eliminarea României de la EURO: "Sunt mândru de echipa României, de toţi"
Echipa Naţionalei, aplaudată de români după ultimul meci
Unitatea şi spiritul s-au văzut şi în tribune, şi pe străzile oraşelor din Germania. Suporterii au dus România pe podium. Au fost 125 de mii de fani la cele patru meciuri. Doar Turcia şi Germania, ţara gazdă, au avut mai mulţi suporteri pe stadioane.
"Cu capul sus am venit, cu capul sus plecăm! Suntem pozitivi în continuare. Suntem mândri de tot ce s-a întâmplat.
Suntem mândri că suntem români, suntem mândri de ei şi echipa o să fie în continuare de nota 10.
Nu suntem deloc supăraţi! Echipa naţională a luptat până la sfârşit şi a fost o atmosferă perfectă", spun fanii.
Unul dintre cei mai tineri fani a intrat chiar pe teren pentru a-şi îmbrăţişa idolul. După meci, pe gazon au ajuns şi fetele căpitanului naţionalei, Nicolae Stanciu.
"Nu cred că conta pentru cineva că era 1-0 sau 3-0 cât s-a terminat. Toată lumea dă totul pentru echipa naţională, pentru fani, pentru tricoul acesta", spune Nicolae Stanciu.
Şi în ţară a fost sărbătoare
Ploaia nu a stricat sărbătoarea.
"Sunt absolut recunoscător că am văzut cel mai bun fotbal pe care l-a dat ţara asta în ultimii 24 de ani".
"Nu sunt mare fan al fotbalului, dar am trăit emoţia cu ei şi mi-a plăcut foarte mult atmosfera".
"Chiar dacă mulţi nu ne-au dat şanse, am demonstrat cu deruinţă şi tot ce vor ei că suntem ce trebuie. Campionii!", au spus fanii din toate colţurile ţării.
Cea mai bună performanţă a României din ultimul sfert de secol
Naţionala lui Edward Iordănescu a obţinut în Germania cea mai bună performanţă din ultimul sfert de secol şi cea mai clară victorie din istorie la un turneu final, 3-0 cu Ucraina. A încheiat cu o lecţie de civilizaţie: un vestiar imaculat şi un mesaj pentru gazde: „Plecăm din Germania cu gândul că am dat totul pentru România. Mulţumim că ne-aţi făcut să ne simţim ca acasă!“.
Urmează Nations League, unde România va debuta pe 6 septembrie, în direct la Antena 1, împotriva selecţionatei din Kosovo. Competiţia poate fi drumul către Cupa Mondială din 2026, organizată în Mexic, Statele Unite şi Canada.
"Să încercăm să mai urcăm o treaptă şi să atacăm calificările pentru Mondial!", spune Nicolae Stanciu.
"Ce poate să fie următorul pas decât o calificare la Mondial? Toate mijloacele această echipă le are. E foarte important ca echipa naţională să lege două calificări consecutive", a declarat Edward Iordănescu, selecţionerul României.
Edward Iordănescu nu şi-a prelungit până acum contractul
Un semn de întrebare este legat de Edward Iordănescu. Selecţionerul nu şi-a prelungit până acum contractul cu federaţia de fotbal.
"Cred în acest moment, familia mea are nevoie mai mult de mine decât are nevoie echipa naţională şi gândul meu merge către familia mea, către linişte", a mai spus Edward Iordănescu, selecţionerul României. .
"Cred că toată lumea îşi doreşte continuitate, dar vom vedea. Vom vorbi şi noi cu mister", spune Răzvan Marin.
Generaţia de suflet se va întoarce la noapte în ţară. Sosirea pe Otopeni era programată la ora 23, dar a fost amânată cu aproape două ore deoarece aeronava care trebuia să-i aducă acasă pe tricolori s-a defectat. Suporterii sunt aşteptaţi după ora 1 la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, pentru a-i întâmpina pe jucătorii naţionalei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰