Tabere de schi pentru copii, la munte. Cât îi costă pe părinţi vacanţa de iarnă a celor mici
Lecţiile de schi au fost bucuria acestei vacanţe pentru mulţi copii. Prima săptămână de vacanţă a elevilor a fost şi cea mai geroasă din această iarnă. Frigul siberian, însă, nu le-a stat în cale iubitorilor de sporturi de iarnă care şi-au rezervat din timp călătoria la munte
De Redactia Observator la 10.02.2023, 22:38La taberele de schi şi snowboard de la Straja, locurile s-au epuizat deja şi pentru următoarele două săptămâni de vacanţă. Pentru grupurile venite de duminica trecută, progresele se văd cu ochiul liber. "Eu am venit din Bucureşti. Îmi place să schiez pentru că este distractiv. Acasă te plictiseşti", spune o fetiţă.
Cât costă o tabără de schi
"Cei mici pe care îi vedeţi aici, duminică nu puteau nici să stea în picioare în clăpari. Acum sunt la prima lor coborâre pe pârtia mare", arată Teodora, profesor de schi. Preţul unei tabere de şapte zile, care include cazarea, masa şi lecţiile de schi, ajunge la 3.000 de lei.
În Maramureş, pârtia a răsunat de entuziasmul micilor schiori. "M-am dat de sus până jos. Pârtia e mare, e frumoasă. Telescaunele sunt ok", povesteşte Vlad. "Îmi place aici, în vacanţă la Maramureş, păcat că s-a terminat aşa de repede", adaugă Şerban.
- Cea mai scumpă vacanță luată de un român de Valentine's Day: 45.000 de euro pentru 7 zile
- Legendele Brașovului. Care este originea numelor unora dintre cele mai cunoscute locuri din orașul de sub Tâmpa
- Strat de zăpadă de până la 2 metri, într-o staţiune montană din România. Sezonul de schi s-ar putea prelungi
Preţul unei nopţi de cazare la munte
Şi pentru că elevii iau vacanţă pe rând, patronii hotelurilor nu vor duce lipsă de turişti până la finalul lunii. "Gradul de ocupare este tot 100% pe partea de cazare, însă nu ne aşteptăm la cozi foarte mari, întrucât am deschis şi toate pârtiile", spune Oana Poenar, administrator pârtie schi. Preţul unei nopţi de cazare la Cavnic începe de la 180 de lei, camera dublă, şi poate ajunge la peste 400 de lei pentru cei care vor mic dejun şi acces la SPA.
Un aspect important de care trebuie să ţinem cont înainte de a merge pe pârtie este echipamentul de schi. "Important e ca fiecare să ştie să se încalţe. Unii aleg un bocanc nepotrivit măsurii lor. Riscul e că nu controlează schiul bine, se mişcă piciorul în bocanc. Iei stânga şi nu face stânga. Face tot înainte, cu efect întârziat. Casca e cea mai importantă. Şi începătorii ar fi bine să aibă şi o protecţie pe spate, mai ales copiii", recomandă Nicolae Chebac, tehnician centru de închirieri.
"Echipamentul odată cumpărat trebuie şi reglat. Legăturile să aibă o intensitate corectă pentru a putea elibera piciorul în momentul unui şoc. Să meargă în service-uri autorizate", a precizat Cătălin Petrescu, Salvamont Poiana Brașov. Conform estimărilor, unele pârtii din ţară ar putea rămâne deschise şi în luna martie.