Video Strat de zăpadă de până la 2 metri, într-o staţiune montană din România. Sezonul de schi s-ar putea prelungi
Veşti bune! La Sinaia, e zăpadă din belşug. Toate pârtiile sunt acum deschise şi pregătite să îi întâmpine pe turişti, chiar dacă peste noapte a viscolit la altitudini mari.
Cei care iubesc iarna şi sunt amatori de senzaţii tari se pot aventura pe cel mai lung traseu de coborâre din România, cu o lungime de 7 kilometri, de la cota 2000 până la cota 1000.
Pârtii de schi deschise la Sinaia
Dacă pârtia "Drumul de Vară" arată impecabil, începând de astăzi va fi deschisă şi "Pârtia Nouă". Aici tunurile de zăpadă au funcţionat la capacitate maximă, iar în unele locuri, stratul de omăt a ajuns la 2 metri. Având în vedere cantitatea de zăpadă, e posibil ca sezonul de schi să poată fi prelungit chiar până în luna mai.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰