Antena LIVE

Curs valutar

Video

Venită din Ungaria să vadă "Inima lui Iisus" din Harghita, o femeie a rămas profund impresionată de frumuseţile României

Obiectivele turistice din Harghita atrag ca un magnet turiştii străini. Peisajele de poveste şi poienile de narcise proaspăt înflorite au fost principalele atracţii. Unii revin chiar şi de mai multe ori pe an în România, îndrăgostiţi de frumuseţile ţării noastre.

De la 21.05.2023, 16:45
WhatsApp
Vezi și:

În localitatea Lupeni, a ajuns azi un autobuz decapotat, cu etaj, plin cu turiști, în timp ce se îndrepta spre muntele Gordon, la statuia "Inima lui Iisus". Străinii spun că se reîntorc de mai multe ori pe an, pentru că le place peisajul, oamenii, mâncarea și aerul curat.

Turiştii străini, atraşi de România

"Am venit din Ungaria, am fost la statuia Inima lui Iisus. Înainte am fost la Poiana Narciselor, este minunată zona. Este foarte frumos peisajul, la Corund avem cazarea", spune Mohacsik Ica, turist.

"Cu autobuzul am plecat de la Corund la Poiana Narciselor, unde am admirat narcisele, minunile naturii, după care am urcat aici", adaugă Gorbe Vince Edit, ghid turistic.

Pe acelaşi subiect

Mulţi revin în Ardeal de câteva ori pe an

Organizatorul excursiei spune că are foarte multe curse în Ținutul Secuiesc. Turiștilor le place foarte mult Ardealul, iar unii dintre ei se întorc de câteva ori pe an, pentru a admira frumuseţile zonei. "Și în acest an cred că vom avea 17 curse, toate cu şase zile şi cinci nopți și numai în octombrie mai sunt locuri. Restul s-au vândut toate", mai spune Gorbe Vince Edit, ghid turistic.

Excursia turiştilor va continua şi astăzi. Vor face o vizita la Racoşul de Jos, iar apoi vor merge și la castelul Bran.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

turisti straini romania obiective turistice harghita
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025