Antena LIVE

Finala Asia Express - Drumul Împăraților. Mihai Petre și Elwira sunt câștigătorii sezonului 4

Finala Asia Express 2021 i-a desemant câștigători pe Mihai Petre și Elwira. Cei doi nu și-au mai putut stăpâni lacrimile de bucurie când au aflat că au ajuns primii la Irina Fodor.

De la 29.11.2021, 09:13

Traseul de pe Drumul Împăraților a ajuns la final. Cuza & Emi și Mihai Petre & Elwira sunt cele două echipe care au luptat cot la cot pentru marele titlu de câștigător și pentru premiul de 30.000 de euro, scrie a1.ro.

Ultima cursă de pe Drumul Împăraților a început din Tel Aviv, Israel. Cuza & Emi și Mihai Petre & Elwira au avut de îndeplinit multe misiuni în locuri cu o rezontanță epică pentru cultura universală, precum Zidul Plângerii sau Haifa. Cele două echipe au apelat la toate strategiile pentru a ajunge la ultima destinație a sezonului 4 din Asia Express, Turnul lui David.

Momentul în care Mihai Petre și Elwira au ajuns primii la Irina Fodor a fost cel mai așteptat de către telespectatori, dar și de către ceilalți concurenți. Concurenții au avut parte de o surpriză când au aflat că vor pleca acasă cu titlul de câștigători și premiul de 30.000 de euro.

„Dragilor, am început de mult petrecerea. Alții au și plecat, s-a făcut târziu, e noapte... (...) Felicitări sunteți câștigătorii sezonului 4 Asia Express, coroana de pe Drumul Împăraților e a voastră”, le-a spus Irina Fodor.

Ți-a plăcut acest articol?

antena 1 asia express emisiune finala asia express mihai petre
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024