Daisy, robotul Apple poate recicla iPhone-uri: poate dezmembra până la 200 de smartphone-uri într-o oră. Ce poate face Optimus, robotul creat de Tesla
Roboţii aspirator care ne fac curat în casă au devenit deja o banalitate. În câţiva ani, însă, am putea avea roboţi care ne fac de mâncare, ne fac manichiura sau ne devin asistenţi personali.
De Redactia Observator la 23.07.2022, 10:05Roboţii sunt de multe feluri. De la cei pe care îi avem în propriile noastre case, până la cei industriali. La mijloc sunt şi cei care devin tot mai inovativi şi iau tot mai multe forme. Cum sunt cei care imită forma umană, practic cei la care ne gândim prima data când auzim cuvântul robot. Pentru că aşa ne-au învăţat filmele SF.
În realitate însă, majoritatea sunt maşinării care execută sarcini. Deci sunt proiectaţi mai mult cu accent pe funcţionalitate decât pe estetică. Oricum ar fi, suntem conştienţi că roboţii au devenit destul de prezenţi în viaţa noastră. De exemplu cei care aspiră şi spală podelele singuri în timp ce noi ne uităm la televizor. Tot roboţi sunt şi ei. Şi ca să vă faceţi o idee cât de mare este această industrie, numai anul trecut s-au vândut peste 17 milioane de astfel de roboţi casnici. Cei mai importanţi rămân însă cei industriali. Anul trecut, piaţa lor s-a ridicat la o valoare de aproape 44 de miliarde de dolari, iar specialiştii estimează că în cel mult şase ani ar urma să se dubleze.
Este destul de clar ca robotica a devenit un domeniu indispensabil pentru viitor. Aşa că nu e de mirare că roboţii au început să îşi facă loc în tot mai multe sectoare.
Daisy, robotul celor de la Apple poate recicla iPhone-uri
Robotul este capabil să identifice şi să demonteze cu precizie toate modelele de iPhone, fără să deterioreze componentele interne, în doar 18 secunde. Robotul Daisy poate astfel să dezmembreze până la 200 de smartphone-uri în 60 de minute şi peste un milion într-un singur an, ceea ce ar putea reduce semnificativ amprenta de carbon a gigantului tehnologic.
Tot un robot pare să fie mai nou şi prioritatea lui Elon Musk. CEO-ul Tesla a afirmat că Optimus, robotul său umanoid, ar putea valora în curând chiar mai mult decât afacerea cu maşini autonome. Robotul a fost construit în ideea de a prelua activităţile periculoase şi repetitive ale muncitorilor din fabricile Tesla, dar Elon Musk vrea să îi extindă utilitatea. Optimus poate ridica până la 70 de kilograme şi se deplasează cu o viteză de 8 kilometri pe oră.
Mergem acum în Asia. După ce au construit cea mai mare imprimantă 3D din lume, inginerii chinezi vor construi de la zero şi cel mai mare baraj imprimat în 3D, fără prezenţa vreunui om pe şantier. Toate utilajele vor fi controlate de inteligenţa artificială şi vor lucra în regim autonom. Barajul ar urma să fie gata în 2024 şi ar urma să genereze aproximativ 5 miliarde kilowati pe ora de electricitate, în fiecare an, pentru cei 100 de milioane de consumatori din regiunea Henan.
Roboţii sunt integraţi mai nou şi în industrii creative
Acest robot a fost creat special pentru a picta modele complexe pe carosiera unei maşini. Autoturismul poate fi transformat aşadar într-o adevărată operă de artă în mai puţin de 30 de minute. Iar creatorii săi estimează că tehnologia va putea fi utilizată în ce mult doi ani.
Progrese se fac şi în domeniul culinar. Gustul viitorului va fi dat tot de roboţi, cel puţin asta susţin cercetătorii de la Universitatea Cambrdige, care au antrenat inteligenţa artificială să testeze mâncarea. Robotul-bucătar a fost instruit să prepare o omletă cu roşii iar mai apoi să decidă dacă gustul este cel potrivit. Privind în viitor, cercetătorii speră să înveţe robotul să se adapteze la gusturile unei persoane şi să devină o parte esenţială a gospodăriilor.
În Statele Unite sunt şi roboţi care se pricep la serviciile de înfrumuseţare. Un robot este, de exemplu, specialist în realizarea manichiurii. Senzorii săi pot să detecteze exact unde se află unghiile clientelor, apoi folosind o tehnică de imprimare 3D, îşi duce treaba la bun sfârşit. Procedura durează aproximativ zece minute și costă mai puțin de zece dolari.