10 județe intră în câteva ore sub avertizare cod galben de vreme severă. Ploi torențiale, grindină și vijelii până marți dimineață
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o nouă avertizare cod galben de vreme severă. Astfel, de astăzi, de la ora 22.00, până mâine dimijneață, este valabilă o alertă de ploi torențiale, grindină și vijelii în 10 județe din vestul, nord-vestul și centrul țării. De asemenea, meteorologii au emis mai multe coduri galben, roșu și portocaliu de caniculă, valabile marți și miercuri, în București și mai multe județe din sud-estul țării.
De Redactia Observator la 24.07.2023, 11:07Codul galben de furtuni va fi în vigoare în intervalul 24 iulie, ora 22:00 – 25 iulie, ora 10:00.
Local în vestul, nord-vestul și centrul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 55...70 km/h și izolat peste 80 km/h), vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat peste 30...40 l/mp) și grindină. Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică va fi pronunțată începând cu a doua parte a zilei de marți (25 iulie) în vestul, nordul, centrul și nord-estul teritoriului, iar miercuri seara și în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) în special în sud și est. Sunt vizate judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Alba, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad şi Hunedoara.
Cod roșu de caniculă, marți și miercuri, în mai multe județe din sudul țării și în Capitală
- Cod roșu de caniculă, marți și miercuri, în București și mai multe județe din sudul-estul țării. ANM...
- Anticiclonul Charon lovește Italia cu un nou val de căldură extremă. Meteorologii anunță temperaturi de 48 de...
- Cel mai aglomerat weekend pe litoral din acest sezon. Cum reuşesc hotelierii să atragă turiştii chiar şi când...
- Furtuni cu grindină "ieșită din comun" au devastat nordul Italiei. Un râu de gheață a inundat străzile din...
Meteorologii au emis avertizări cod roșu de temperaturi extreme valabile marți și miercuri în mai multe județe din sudul țării și în Capitală.
Marți, va fi cod roșu în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași și în municipiul București. Se vor înregistra temperaturi maxime extreme de 40-42 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Miercuri, avertizarea cod roșu vizează județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, vestul județului Constanța și municipiul București. Se vor înregistra temperaturi maxime extreme de 40...42 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și