Galerie foto 28 de județe intră în câteva ore sub avertizare cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. În București și alte zone ANM anunță caniculă
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, noi avertizări de vreme severă. Astfel, din această seară, de la ora 19, până duminică dimineață, este valabilă o alertă cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Sunt vizate 28 de județe, integral sau parțial. În alte zone, inclusiv Capitala, meteorologii au anunțat coduri galben și portocaliu de caniculă.
- Power Couple, premiera sezonului 2, din 13 ianuarie, Luni, Marți și Miercuri 20:30, la Antena 1 și în AntenaPLAY
- Cum a fost la protestul AUR din București. Un bărbat a fost prins cu o avere în buzunare, 40.000 de euro
Codul galben de furtuni va fi în vigoare în intervalul 22 iulie, ora 19:00 – 23 iulie, ora 10:00.
În Banat, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea de sud a Moldovei și local în Oltenia și Muntenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp), intensificări ale vântului (rafale de 55...70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice.
Potrivit ANM, în după-amiaza zilei de sâmbătă, manifestări de instabilitate amosferică vor fi pentru intervale scurte de timp și pe arii restrânse, în special la munte și în sud-estul teritoriului.
- O tornadă a făcut prăpăd lângă Milano. Clădiri rămase fără acoperişuri, zeci de copaci smulşi din...
- "Prăpăd!" Grindina cât oul de găină a făcut ravagii în Maramureș. Bucățile mari de gheață au distrus mai...
- Vremea 24 iulie - 21 august 2023. ANM anunță al treilea val de caniculă în România, de săptămâna viitoare....
- Prognoza meteo pentru 12- 19 ianuarie. Vremea va fi închisă în întreaga ţară, cu intensificări ale vântului...
- Un val de aer polar a adus frig şi ninsori în aproape toată ţara. S-au înregistrat diferenţe de temperatură...
Cod portocaliu de caniculă în șapte județe și București
COD PORTOCALIU DE CANICULĂ:
Interval de valabilitate: 22 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat
Zone afectate: județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța și municipiul București.
Sâmbătă, în județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța și în municipiul București se vor înregistra temperaturi maxime de 38...39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
COD GALBEN DE CANICULĂ:
Interval de valabilitate: 22 iulie
Fenomene vizate: val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat
Valul de căldură se va menține în sudul și sud-estul teritoriului.
Va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 18 și 23 de grade Celsius.
Caniculă și duminică, în sudul țării
COD GALBEN DE CANICULĂ:
Interval de valabilitate: 23 iulie
Fenomene vizate: val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat
Duminică valul de căldură se va menține în sudul teritoriului, unde local va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 35 de grade, iar cele minime între 18 și 22 de grade. Potrivit meteorologilor, în prima jumătate a săptămânii viitoare valul de căldură se va extinde și se va intensifica în cea mai mare parte a țării.
Prognoză specială în Capitală
În intervalul 22.07.2023 ORA 10:00 - 23.07.2023 ORA 09:00, valul de căldură se va intensifica, iar disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească cu mult pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 38 de grade, iar cea minimă va fi de 19...21 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a nopții.
În intervalul 23.07.2023 ORA 09:00 - 24.07.2023 ORA 10:00, deși valorile termice vor marca o scădere față de intervalul precedent, vremea se va menține călduroasă, cu disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală urmând a se situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 18...20 de grade. Cerul va fi variabil, ziua, temporar cu înnorări, averse, descărcări electrice și unele intensificări ale vântului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰