Video Ce riscă șoferii care circulă cu anvelope de vară iarna, în cazul unui accident auto
Ninsoarea i-a pus la cheltuială pe mulţi şoferi. După ce au circulat toată iarna cu cauciucuri de vară, acum au fost nevoiţi să-şi schimbe anvelopele. Cozile au fost mari, iar preţurile pe măsura cererii. Service-urile auto au mărit tarifele cu 30%.
Ninsoarea i-a pus pe drumuri pe şoferi. Răbdători, s-au aşezat la cozi la vulcanizări pentru a schimba anvelopele. De la ultimul schimb de anvelope, din primăvară, service-urile auto au mărit preţurile cu aproximativ 30%.
Constantin Stoica, reprezentant service: Din cauza curentului electric, salariile care sunt. Între 100 şi 200 de lei, toate patru montate, echilibrate.
Iulian, reprezentant service: Jantele de tablă... 100 de lei toate 4 de schimbat. Şi cele de aliaj, depinde de mărimea lor. Costă de la 120 de lei, până la 180 de lei.
Cât de periculos este să mergi cu anvelope de vară iarna
- Tarifele RCA au explodat, chiar şi pentru cei fără accidente. Cât costă acum asigurarea pe un an
- Cu cât se scumpesc mașinile din 2025, odată cu introducerea normelor Euro 7. Anunțul unui director de pe piața auto
- Ce ofertă a primit un şofer din Bucureşti pentru o poliţă RCA pe 12 luni. Criza din energie a ajuns în service-uri
Sorin Ene, pilot de curse: Acea anvelopă nu face faţă unei situaţii de urgenţă, să oprim autoturismul nostru în condiţii de siguranţă, să evităm un obstacol. Toate sistemele maşinii de siguranţă vor fi în alertă. Ne este şi foarte greu să controlăm maşina. Plecarea de pe loc va fi foarte greoaie, maşina va derapa.
În cazul unui accident auto, dacă şoferii nu au anvelope de iarnă, există riscul ca aceştia să nu fie despăgubiţi pe asigurarea CASCO.
Marius Constantinescu, broker asigurări: Există contravenţie de la 1.300 la 2.900 de lei, cu ridicarea talonului. Există o sancţiune şi din partea asigurătorului CASCO. Constă fie în neplata dosarului de daună, fie în aplicarea unor franchize procentuale, care se vor reţine din despăgubire.
Şi ar mai trebui să ţinem cont de câteva sfaturi, dacă plecăm la drum în această perioadă.
Sorin Ene, pilot de curse: Este foarte important ca toţi conducătorii auto să adapteze viteza la condiţiile de trafic. Pregătirea maşinii se face de cu seară. Sunt în comerţ spray-uri şi substanţe care fac în aşa fel încât să nu mai găsim maşina îngheţată. Lanţuri, lopăţică, săculeţul de nisip sau de sare nu trebuie să lipsească. Să nu lipsească ştergătoare de calitate.
Pentru toate, supermarketurile au făcut raioane speciale. Ba chiar anunţă şi discounturi la anvelope, raclete sau lopeţi. În magazine, cea mai ieftină anvelopă porneşte de la 250 de lei. Racletele se vând cu preţuri cuprinse între 3 şi pot ajunge până la 80 de lei, iar lopeţile costă între 20 de lei şi pot ajunge până la câteva sute de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰