Oraşul din România unde maşinile parcate ilegal n-au mai fost ridicate din 2017. Se pregătesc schimbări drastice pentru şoferi
O firmă a administraţiei locale din Braşov se va ocupa de ridicarea autovehiculelor parcate ilegal in municipiu. Tarifele - propuse la 625 de lei pentru ridicarea autovehiculului, 260 de lei pentru transportul acestuia la zona de depozitare şi 200 de lei/24 de ore/vehicul taxa de depozitare - au fost puse în dezbatere publică. La Braşov nu se mai ridică autovehiculele parcate neregulamentar din anul 2017, existând regulament aprobat, dar nu şi o procedură în baza căreia să se facă ridicarea maşinilor.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Primăria Braşov anunţă, marţi, că a intrat în etapa finală a pregătirilor pentru demararea campaniei de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar.
Maşinile parcate ilegal ar putea fi ridicate din nou în Braşov
”A fost desemnată firma care va gestiona această activitate; a fost achiziţionat primul utilaj de ridicare şi urmează semnarea contractului pentru cel de al doilea utilaj; zona în care vor fi depozitate maşinile ridicate de pe domeniul public a ajuns în faza de asfaltare şi marcare; actualizarea tarifelor prevăzute în Regulamentul privind activităţile de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe raza teritorială a UAT Municipiul Braşov a intrat în faza de dezbatere publică”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Primăria Braşov, potrivit news.ro.
Proiectului de hotărâre supus dezbaterii publice prevede ca cei care parchează neregulamentar să plătească 625 de lei pentru ridicarea autovehiculului, 260 de lei pentru transportul acestuia la zona de depozitare şi 200 de lei/24 de ore/vehicul taxă de depozitare.
Regulamentul mai prevede că ridicarea vehiculului parcat neregulamentar se face în urma dispoziţiei poliţistului, angajat al IPJ Braşov, sau a poliţistului local. De la constatarea la faţa locului a acestei contravenţii şi până la ridicarea vehiculului trebuie să treacă 5 minute, timp în care şoferul îşi poate lua vehiculul, fiind sancţionat doar contravenţional, cu amendă şi/sau puncte de penalizare. În cazul în care şoferul ajunge după ridicarea maşinii, va fi obligat să plătească, pe lângă amenda pentru contravenţie, şi tariful pentru ridicarea vehiculului. În cazul în care vehiculul a fost transportat la locul de depozitare, deţinătorul vehiculului îl poate recupera oricând, programul pentru restituirea vehiculelor fiind non-stop.
Cum se înjumătăţeşte amenda
Dacă vehicului va fi recuperat în termen de până la 12 ore din momentul ridicării acestuia, se va plăti jumătate din taxa de depozitare.
Conform regulamentului în vigoare, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane sau a animalelor de companie.
Regulamentul privind ridicarea maşinilor parcate ilegal a fost aprobat la Braşov în anul 2017, însă de atunci nu a fost aprobată şi o procedură care să permită ridicarea acestora.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰