Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce arme primeşte Armata Română de la israelienii de la Elbit. Contract de 120 de milioane de dolari. VIDEO

Compania israeliană Elbit Systems a primit un nou contract, de 120 de milioane de dolari, pentru furnizarea de turele, staţii de luptă şi sisteme de mortiere pentru Forţele Armate Române.

de Redactia Observator

la 03.03.2023 , 14:41

Ce arme primeşte Armata Română de la israelienii de la Elbit. Contract de 120 de milioane de dolari Sistem de mortiere SPEAR - elbitsystems.com

"Elbit Systems Ltd a anunţat astăzi că filialei sale din România, Elmet International SRL, i s-a atribuit un contract subsecvent în valoare de 120 milioane de dolari de la General Dynamics European Land Systems (GDELS) pentru furnizarea de turele telecomandate, mitraliere telecomandate (RCWS) şi sisteme de mortiere pentru transportorul blindat Piranha 5 al Forţelor Armate Române. Lucrările vor fi efectuate în România pe o perioadă de trei ani", se menţionează în comunicatul companiei, citat de Agerpres

În cadrul contractului, Elbit Systems va furniza turele UT30 MK2, RCWS şi sistemele de mortiere SPEAR, toate complet integrate la bordul APC "Piranha V" al GDELS. UT30 MK2 de la Elbit Systems este o turelă uşoară fără operator de 30mm care integrează sisteme de luptă, sisteme de control al focului, senzori şi sisteme de afişare pentru o eficacitate sporită în luptă şi capacităţi de identificare a ţintelor.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

RCWS este o staţie de luptă de 12,7 mm de mare precizie şi greutate redusă. SPEAR este un sistem de mortier autohton computerizat şi autonom de 120 mm. În afară de România, turelele, staţia de luptă şi sistemele de mortier ale Elbit Systems au fost selectate până în prezent de zeci de clienţi din întreaga lume, inclusiv Israel, SUA, Danemarca, Austria, Belgia, Brazilia şi Croaţia. Acestea au fost produse în România.

"Atribuirea acestui contract de continuare reprezintă încă un vot de încredere în portofoliul de soluţii ale Elbit Systems pentru platformele blindate. Consider că extinderea capacităţii noastre de integrare şi de producţie în Europa ne consolidează capacitatea de a răspunde cererii tot mai mari de capabilităţi avansate şi dovedite pentru platformele blindate", a declarat Bezhalel (Butzi) Machlis, preşedinte şi director executiv al Elbit Systems.

Cine este Elbit Systems

Elbit Systems este o companie internaţională high-tech care derulează proiecte în domeniul apărării, securităţii şi în domeniul civil în întreaga lume.

Compania operează în România de 27 de ani, fiind un furnizor tradiţional al Ministerului Apărării Naţionale, în strânsă colaborare cu companii din industria locală către care a făcut transfer de tehnologie.

Elbit Systems a participat ca furnizor principal la programe majore de modernizare a armatei române: pentru forţele aeriene - (MIG-21 Lancer, PUMA-Socat, IAR-99 Şoim, EW-C130), pentru forţele terestre (LAROM, Pirahna), pentru forţele navale (Puma-Naval şi simulatoare navale), etc.

Pentru a onora contractele încheiate cu Ministerul Apărării Naţionale, Elbit Systems, în calitate de acţionar unic a pus bazele a patru unităţi de producţie româneşti: Simultec (Măgurele) - Produce simulatoare pentru forţele aeriene, terestre şi navale, dezvoltă programe software şi integrare hardware; A/E Electronics (Bacău) - Produce şi testează subansamble electronice, cu destinaţie militară şi civilă; Elmet (Bacău) - Produce sisteme şi subsisteme electromecanice , printre care şi turele cu echipaj şi telecomandate (12,7mm/25mm/30mm); Elmet Măgurele Unitate de producţie pentru sisteme terestre care va funcţiona ca centru de producţie şi integrare pentru turelele şi staţiile de luptă contractate de Elbit Systems în cadrul unor programe locale, dar şi ca hub regional conceput să acopere cererea de astfel de sisteme pentru alte ţări. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Ce arme primeşte Armata Română de la israelienii de la Elbit. Contract de 120 de milioane de dolari. VIDEO