Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Comisia Europeană avertizează că urmează o recesiune economică. Ce a declarat Paolo Gentiloni

După pandemie şi război, va veni şi o recesiune economică. Avertismentul vine de la Comisia Europeană, care spune că lunile următoare vor fi dificile, în condiţiile în care inflaţia creşte, iar puterea de cumpărare va scădea. România se numără printre singurele patru state europene care încheie anul pe creştere economică, dar de anul viitor, avântul economic din ţară se domoleşte. 

de Redactia Observator

la 11.11.2022 , 21:45

"Economia Uniunii Europene este într-un punct de cotitură. După o primă jumătate de an surprinzător de bună, în trimestrul al treilea, economia UE a pierdut din elan, iar ultimele date indică o recesiune pentru această iarnă", a declarat comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni.

De vină pentru această situaţie sunt creşterea preţurilor la energie şi inflaţia galopantă, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina. În acest context, preţurile vor continua să crească, iar puterea de cumpărare să scadă. 

"Ceea ce vedem este că salariile cresc, cresc într-un ritm mai rapid decât în ultimii ani, dar această creştere nu este la nivelul prin care are putea ajunge din urmă creşterea inflaţiei", a adăugat Gentiloni.

Vezi și

Urmează o perioadă sumbră pentru economia mai multor ţări

Pe acelaşi subiect

Dacă pentru economia ţării noastre, 2022 a fost un an puternic, din 2023, vom începe să resimţim din plin efectele războiului şi ale inflaţiei uriaşe. După un maxim estimat de 11,8%, abia în 2024 va urma să scadă la 6,8 la sută.

"Se presupune că tensiunile geopolitice nu se vor normaliza, dar nici nu vor escalada, înainte de sfârşitul prognozei, iar toate sancţiunile adoptate împotriva Rusiei vor rămâne intacte", a mai spus comisarul.

Nu doar pentru economia Uniunii Europene se anunţă o perioadă sumbră. Statele Unite sunt în recesiune tehnică din vară, iar Marea Britanie se pregăteşte pentru cea mai lungă recesiune din istorie. Experţii de la Bruxelles se aşteaptă ca economia europeană să-şi recapete din puterea de creştere abia din primăvara viitoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Comisia Europeană avertizează că urmează o recesiune economică. Ce a declarat Paolo Gentiloni