Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum cumpără UE indirect petrol rusesc. Importurile Germaniei din India au explodat. Ruşii îl vând la un preţ mai mare de 60 de euro pe baril

Germania a important în primele şapte luni ale acestui an de 12 ori mai multe produse petroliere din India, comparativ cu perioada similară din 2022. India cumpără şi procesează ţiţei rusesc vizat de sancţiunile europene.

de Redactia Observator

la 12.09.2023 , 14:47

Cum cumpără UE indirect petrol rusesc. Importurile Germaniei din India au explodat. Ruşii îl vând la un preţ mai mare de 60 de euro pe baril Vladimir Putin - Profimedia

Dacă în perioada ianuarie - iulie 2022 achiziţiile Germaniei de produse petroliere din India era de doar 37 milioane de euro, în primele şapte luni ale acestui an au explodat, ajungând la 451 milioane de euro, adică o creştere de 1.127,4%, potrivit cifrelor oficiale publicate marţi de Institutul federal de statistică (Destatis), citat de AFP.

"Germania şi alte ţări europene achiziţionează în mod indirect petrol rusesc"

Pentru a explica această creştere explozivă, Destatis precizează că "India a importat mari cantităţi de petrol brut din Rusia, de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, şi exportă către companiile germane păcură, produsă din petrol brut". "Este foarte plauzibil ca Germania şi alte ţări europene să achiziţioneze în mod indirect petrol rusesc", în această manieră, a confirmat pentru AFP George Zachman, expert pe energie la centrul de reflexie Bruegel.

Articolul continuă după reclamă

Înainte de războiul din Ucraina, Germania importa o treime din necesarul său de petrol din Rusia, cu o valoare de peste 1,2 miliarde de euro pe lună. Însă, la începutul acestui an, Uniunea Europeană a introdus un embargou cu privire la importurile de petrol rusesc, ca reacţie la invadarea Ucrainei de către armata rusă.

Pe acelaşi subiect

Rusia vinde petrol în China, India şi Turcia care îl revând în Europa

În pofida embargoului, Moscova a reuşit să îşi redirecţioneze exporturile de hidrocarburi spre alte ţări, în frunte cu China, India şi Turcia, care la rândul lor revând europenilor produsele petroliere rafinate. "Dacă motorină sau benzină intră în Europa venind din India şi sunt produse din petrol rusesc, aceasta este cu siguranţă o ocolire a sancţiunilor şi trebuie luate măsuri", a cerut recent şeful diplomaţiei europene, Josep Borell.

Ruşii vând petrol la un preţ mai mare de 60 de euro pe baril, plafonul stabilit de Occident

Potrivit unei anchete a jurnaliştilor de la săptămânalul german Der Spiegel, plafonarea preţurilor, o altă măsură adoptată de occidentali împotriva petrolului rusesc, şi-a demonstrat de asemenea limitele. Pus la punct de puterile din G7 şi intrat în vigoare în luna decembrie 2022, mecanismul interzice companiilor cu sediul în ţările participante să furnizeze servicii pentru transportul de ţiţei brut rusesc care este vândut la un preţ mai mare de 60 de euro pe baril.

Ori, "transportatorii şi asiguratorii nu trebuie să primească o atestare din partea clienţilor lor şi nu este clar dacă autorităţile din ţările din G7 verifică aceste atestări", susţin jurnaliştii de la Der Spiegel. Rezultatul, "în principalele porturi de export ale Rusiei, preţul barilului de petrol a depăşit în mod clar limita prevăzută de 60 de dolari", afirmă săptămânalul german, care citează un studiu realizat de institutul economic ucrainean KSE.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Cum cumpără UE indirect petrol rusesc. Importurile Germaniei din India au explodat. Ruşii îl vând la un preţ mai mare de 60 de euro pe baril