Cum va arăta cea mai modernă puşcărie din România, de 65 de milioane de euro: sală de sport, biserică şi centru medical
La Unguriu, în județul Buzău, au început miercuri lucrările de construcție a unui penitenciar cu 900 de locuri, calculate la standardul de 4 mp pentru fiecare deţinut. Dintre acestea, 100 vor fi în regim deschis, iar 800 vor fi în regim semi-deschis. Cea mai modernă puşcărie din ţară va costa 65 milioane de euro şi va fi gata în 2027-2028.
Proiect unic în România. După mai bine de 20 de ani a început construcţia primului penitenciar modern din ţara noastră. Noua închisoare va fi ridicată într-o comună din judeţul Buzău şi va avea nouă sute de locuri, iar fiecare deţinut va putea beneficia de o suprafaţă de patru metri pătraţi. Lucrarea va fi construită la standarde europene şi costă aproximativ 65 de milioane de euro.
Puşcăria costă 65 milioane de euro şi va fi ridicată pe locul unei unităţi militare
Noua puşcărie va fi ridicată pe locul unde a funcţionat cândva o unitate militară. În anul 2019, Ministrul Apărării a trecut terenul în proprietatea Ministerului Justiţiei. Acum, după aproape cinci ani, au început lucrările, ce ar trebui să fie finalizate în 2027-2028. Penitenciarul va avea opt sute de locuri pentru deţinuţii, care execută pedeapsa în regim semideschis, şi încă o sută pentru cei cu regim deschis.
Va fi construit pe o suprafață de 28.000 de metri pătrați, iar complexul va avea pe lângă pavilioanele de cazare, un centru medical, o biserică, dar și o sală de sport. Unul dintre pavilioanele în regim deschis va fi în exteriorul penitenciarului. Practic, se va crea un mecanism prin care persoanele private de libertate în proximitatea eliberării să fie cât mai puţin supravegheate şi să îşi gestioneze viaţa aproape în totalitate singure până la momentul la care vor fi eliberate, a explicat Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu. În puşcăriile din România sunt 24.000 de deţinuţi, iar gradul de ocupare este unul ridicat.
Alina Gorghiu a vizitat, miercuri, la amplasamentul viitorului penitenciar de la Unguriu, judeţul Buzău. "Am fost în 16 judeţe deja. Buzău este pe harta sistemului nostru cu un obiectiv destul de important. Unguriu este locul în care, după 20 de ani, se construieşte ceva de la zero în sistemul penitenciar românesc. Vorbim de un penitenciar care înseamnă prima investiţie foarte importantă după anul 2020, când am reuşit să debutăm cu construcţia Centrului Educativ de la Buziaş, din Timiş. Acest penitenciar este emblematic pentru infrastructura sistemului de justiţie din România pentru că avem nişte obligaţii pe care, la un moment dat, va trebui să le respectăm, nu doar la nivel european, dar şi faţă de tot ce înseamnă cetăţean al României", a declarat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută la Unguriu.
24.000 de deţinuţi în puşcăriile din România
Ea a menţionat că s-au îmbunătăţi condiţiile din penitenciare. "Sunt 24.000, aproape, de deţinuţi în puşcăriile din România. Gradul de ocupare este unul ridicat, condiţiile s-au îmbunătăţit foarte mult în ultimii ani şi credeţi-mă că nu sunt doar vorbe aruncate la o declaraţie de presă, ci realmente s-au făcut eforturi financiare, umane, de timp, în tot sistemul penitenciar. În ultimii doi ani, 2022-2023, mai bine de 2.000 de locuri de detenţie au fost lucrate, construite, modernizate, dintre care cred că 1.282 în anul 2023. În decembrie chiar mă bucuram că la Gherla s-a făcut un pavilion nou de 60 de locuri pentru femei. Sunt eforturi constante pe care le facem, eforturi, repet, financiare, pe care le facem şi mă bucur că se întâmplă acest lucru pentru că sunt consecinţe importante ca urmare a acestor investiţii. Ştiţi că mulţi dintre cei care fug din România, persoane condamnate şi se duc în alte state, primul lucru pe care îl invocă în instanţele respective, atunci când sunt prinşi, sunt condiţiile proaste din penitenciarele româneşti. ANP-ul şi Ministerul Justiţiei de fiecare dată comunică îmbunătăţirile din acest sistem", a afirmat ministrul Justiţiei.
Alina Gorghiu a explicat că la Unguriu vor fi 900 de locuri de detenţie. "Avem şi un memorandum prin care România s-a obligat să îmbunătăţească aceste condiţii, iar aici vor fi 900 de locuri de cazare, 900 de locuri de detenţie, aşa cum vă spuneam anterior, 800 dintre ele în regim semideschis şi 100 în regim deschis. Dar elementul pe care vreau să vi-l spun este că vor fi patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut. Memorandumul ne obligă la trei metri pătraţi, vom avea condiţii peste standardele europene aici, la Buzău, pentru cei care vor fi deţinuţi. Şi de astăzi încolo, tot ce vom construi în sistem penitenciar va fi la standarde europene pentru că statul român înţelege exact care sunt rigorile şi ce trebuie să facem", a mai transmis Alina Gorghiu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰