Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Electro-boom în pandemie, în România. Cerere masivă pentru laptopuri, camere web și purificatoare de aer

Numărul românilor care folosesc internetul pentru cumpărături s-a dublat în 2020, faţă de 2019. Iar cel mai mult s-au cumpărat electronicele şi electrocasnicele. Şi unde-i cerere e rost şi de profit. Magazinele de profil raportează acum cifre impresionante pentru un an marcat de o criză dublă.

de Andra Mitu

la 22.02.2021 , 21:52

  • O singură companie a avut vânzări de peste 32 milioane de euro, în an de pandemie

Pandemia ne-a ţinut mai mult în casă, aşa că am văzut mai bine ce ne lipseşte. Şi ne-am apucat de cumpărat. În 2020, magazinele au lucrat la foc automat pentru a face faţă cererii tot mai mari din partea clienţilor.

În anul pandemiei, românii au cumpărat de toate: de la mașini de spălat, la aspiratoare, produse IT sau alte gadgeturi care sa le usureze munca. Valoarea medie a cosului de cumpărături a fost de 750 de lei. 

Se caută camerele web, purificatoarele de aer și laptopurile

Vezi și

Munca pe zoom a dus şi la creşterea vânzărilor de camere web. Într-un singur magazin, spre exemplu, cererea a crescut cu 1.100 la sută în 2020, faţă de 2019. Următoarele pe listă: purificatoarele de aer, cu o creştere de 80%. Podiumul se încheie cu laptopurile, pentru care cererea a fost cu 60% mai mare în 2020 faţă de anul anterior. Totul a însemnat profit pentru vânzători.

Mihai Păstraşcu, CEO magazin electronice: Am avut vânzări de peste 32 milioane euro, dacă nu mă înșel comandă cea mai mare a fost peste 20.000 ron și a constat într-un televizor foarte perfomant și un laptop foarte performant.

Şi cum starea de urgenţă ne-a transformat pe toţi în gospodari, la mare căutare au fost şi aparatele care ajută la treburile prin casă.

Daniel Apostol, director de magazin: Cele mai căutate sunt cuptoarele și plitele incorporabile. Sunt pozitionate ca și pachet la 2500 – 3000 de lei. Din ce în ce mai cautate aspiratoarele-robot.

Economiştii au şi o explicaţie pentru electro-boomul din 2020.

Adrian Negrescu, consultant economic: Au încercat să le schimbe, să schimbe măcar acest lucru, dacă în vacanţe n-au putut să meargă, dacă nu au putut sa facă alte lucruri pe care le făceau înainte de perioada de criză.

Iar asta se vede şi în statistici. România a înregistrat cea mai mare creştere a cumpărăturilor online din toată Europa.Dacă în 2019, dar 23% dintre români foloseau internetul pentru cumpărături, în 2020 procentul s-a dublat. 

Cumpărături în pandemie:

- maşini de spălat

- aspiratoare inteligente

- produse IT

Valoarea medie a tranzacţiilor:

750 lei

Vedetele pandemiei:

- camere web (săgeata in sus) 1.100%

- purificatoare de aer (sageata in sus) 80%

- laptopuri (săgeata in sus) 60%

Cumpărau online în 2019:

23% dintre români

Cumpărau online în 2020:

45% dintre români

Andra Mitu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Electro-boom în pandemie, în România. Cerere masivă pentru laptopuri, camere web și purificatoare de aer