Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fost forjor, şocat de pensia primită după recalculare. "E o diferenţă uriaşă"

Val de nemulţumiri după primirea deciziilor de recalculare a pensiilor. Aproape 12.000 de seniori s-au prezentat la ghişee să reclame erori. Mulţi s-au trezit că pe hârtie au mii de lei în minus. Ministrul Muncii dă însă asigurări că nicio pensie nu va scădea în mod real. La cererea premierului, toţi pensionarii vor primi şi explicaţii în scris.

de Redactia Observator

la 22.08.2024 , 19:30

"Eu am acum 6.353, da? Şi mi-a dat 3.841. E o diferenţă uriaşă! 2.500!", spune un pensionar. Acest fost forjor a avut un şoc la primirea deciziei de recalculare a pensiei. E convins că este vorba de o eroare. "Am venit să contest! Acum să vedem, aştept răspunsul. Problema e că am şi sentinţă civilă, deci am câştigat în instanţă grupele de muncă", adaugă el.

Mii de pensii calculate greşit

Peste 11.500 de pensionari s-au prezentat până acum la Casele de Pensii din toată ţara să conteste deciziile. Peste 1.000 au avut câştig de cauză, iar dosarul va fi refăcut. "În general am avut erori la nişte dosare foarte complexe. Care au avut zeci de recalculări. Adică după ieşirea la pensionare, oamenii au mai lucrat încă şi au venit an de an şi au depus recalculări", a declarat Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii.

Vezi și

"Când colegii noştri au luat dosarul de pensie din arhivă şi datele din dosarul de pensie le-au trecut în format electronic, au existat situaţii în care au introdus aceste date eronat", a precizat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.

Pe acelaşi subiect

"Mai trebuia un punct şi vreo 40. Nu este mult, dar consider că îi merităm. Hai să zicem că pe două, trei săptămâni într-o lună înseamnă carnea familiei mele", comentează o pensionară. "Nu mai am 5.200, ci 4.100. Deci mi s-au pierdut 14 puncte de referinţă. Vreau să văd de ce?", se întreabă un alt pensionar.

Ministrul Muncii dă explicaţii

După valul de nemulţumiri, ministrul Muncii a ieşit public să dea asigurări că veniturile pensionarilor nu scad. "Dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care aţi primit-o în luna august, atunci veţi rămâne cu pensia mai avantajoasă", mai spune Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.

Aproximativ 700.000 de pensionari sunt în această situaţie. Deşi rămân cu pensia mai avantajoasă în plată, ei nu vor mai primi niciun ban la indexarea din ianuarie. Majorarea se va face doar pentru suma mai mică, indicată de recalculare.

"Cei care au avut un avantaj la pensie şi primeau mai mulţi bani decât alţi pensionari care au muncit şi contribuit la fel, ei au avut deja avantajul pe care alţi pensionari îl obţin acum şi a căror pensie creşte în urma recalculării", adaugă Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.

Recalcularea în minus îi afectează în special pe cei care au lucrat în condiţii grele sau au avut grupe speciale de muncă. Este şi cazul lui Radu Enea, fost mecanic de locomotivă. "Pensia cu care am ieşit pe ultima decizie a fost de 9.884. Şi după recalculare decizia mi-a venit 7.599. Eu stau pe dreapta. Nu mai primesc nici cinci bani la pensie. Dar preţurile cresc, inflaţia creşte. Eu pentru pensia asta am muncit. Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici, fără sărbători, fără Paşte, fără Crăciun", spune Radu Enea, fost mecanic de locomotivă.

Potrivit Ministerului Muncii, 3,8 milioane de pensii vor creşte în medie cu 26% în urma recalculării. Aproape 800.000 de pensionari vor avea o creştere de peste 1.000 de lei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Fost forjor, şocat de pensia primită după recalculare. "E o diferenţă uriaşă"