Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O fată de 14 ani ar fi fost agresată de pilot, în timpul zborului primit cadou. "A început să o mângâie pe picior"

O experienţă care trebuia să devină o amintire pentru toată viaţa s-a transformat într-un coşmar pentru o adolescentă de 14 ani din Bicaz. Fata a primit cadou de ziua ei un zbor de agrement. Doar că aflată la sute de metri altitudine, ar fi fost agresată sexual chiar de pilot. Părinţii ei, care ne-au sesizat cazul pe Fii Observator, spun că nu ar fi un incident izolat. 

de Redactia Observator

la 08.04.2024 , 19:55

Imediat după ce s-a ridicat de la sol, susţin părinţii, pilotul a început să-i facă avansuri fetei.

Angela Bertea, reporter Observator: Avionul de agrement a decolat de aici, de pe aerodromul din Dumbrava Roșie. Zborul a durat aproape 30 de minute, iar, în tot acest timp în interior au fost doar pilotul în vârstă de 48 de ani și fata care urma să împlinească 15 ani.

Mama adolescentei spune că bărbatul a hărţuit-o tot timpul cât a durat zborul

Vezi și

Mama adolescentei: I-a dat casca. Avea casca pusă cu microfonul, i-a dat casca jos, iniţial, să o pupe pe gură. Să o întoarcă. Între timp, pusese şi mâna după ea. Deci era cu mâna după ea să o tragă spre el, să o pupe pe gură. A început să o mângâie pe picior.

Pe acelaşi subiect

Mama adolescentei spune că bărbatul a hărţuit-o tot timpul cât a durat zborul.

Mama adolescentei: A întrebat-o între timp în ce clasă este. Ea i-a spus: "Sunt în clasa a 8-a, am 14 ani." "Mi s-a părut că eşti clasa a 10-a, a 11-a, că eşti bine dezvoltată." A întrebat-o dacă: "Poţi să ţii un secret?" A zis: "Mama, de aici mi s-a rupt filmul!" Când mi-am dat seama ce se întâmplă". Ea nu mai ştie nimic, Atât a zis: "Nu!" El iar a întrebat-o: "Poţi să ţii un secret?" Şi a zis: "Nu!".

La aterizare, fata le-a povestit părinţilor plângând ce s-a întâmplat. Confruntat cu acuzaţiile, pilotul nu a negat faptele, ci doar a spus că a fost înţeles greşit.

Pilot: Pur şi simplu, a fost un. I-am zis: "La mulţi ani!" pentru mâine, să aveţi.

Mama adolescentei: Dacă voia să o felicite, putea să o facă de faţă cu noi.

Tatăl adolescentei: A zis că am înţeles noi greşit, să stăm, să ne înţelegem.

Părinţii spun că bărbatul a vrut să le dea banii înapoi pentru zbor

Părinţii spun că bărbatul a vrut să le dea banii înapoi pentru zbor. Oamenii însă au refuzat şi au sunat imediat la poliţie.

Dimitrie Mocanu, IPJ Neamț: Ca urmare a sesizării, poliţiştii IPJ Neamţ au demarat cercetări pentru demararea aspectelor sesizate şi luarea măsurilor legale.

Contactat de Observator, pilotul a spus că nu poate vorbi. Ulterior, nu a mai răspuns la telefon pentru un punct de vedere. Nici la aerodrom, astăzi, nu a fost nimeni de găsit, iar la numărul de telefon afişat nu a putut fi contactată nicio persoană.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Fii Observator » O fată de 14 ani ar fi fost agresată de pilot, în timpul zborului primit cadou. "A început să o mângâie pe picior"