Video Ambarcaţiunea găsită în zona Tuzla, plutind în derivă, ar fi o dronă marină kamikaze. Militarii au detonat-o la Capul Midia
O dronă marină kamikaze. Asta ar fi ambarcaţiunea găsită în zona Tuzla, plutind în derivă. Anunţul a fost făcut de Ministerul Apărării Naţionale, după ce nava fără pilot a fost adusă la mal în siguranţă, de trupele antitero. Drona a fost cercetată într-un poligon de trageri din Capul Midia şi detonată în vineri seara. Bubuitura s-a auzit în mai multe zone din oraş.
Ambarcaţiunea care a pus pe jar autorităţile române ar fi o dronă navală kamikaze. Mai exact, o şalupă modificată pentru a bruia semnalul şi a indentifica mai multe dispozitive militare. Când a ajuns în port, oamenii au fost evacuați din cauza pericolului.
- Andreea Filip, reporter Observator: Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a fost alertată în urmă cu 2 zile să trimită un echipaj la 35 de km în larg, în dreptul localității Tuzla. Salvatorii au găsit o șalupă răsturnată plutind în derivă. Nu au găsit supraviețuitori și nici indicii care să arate prezența omenească.
Barca neidentificată a fost transportată într-un loc sigur pentru a fi analizată
- Andreea Filip, reporter Observator: O echipă de la Serviciu Român de Informaţii a cercetat şalupa pe care au fost indentificate semne chirilice, asta înseamnă că cel mai probabil este de proveniență rusească sau ucraineană. Aseară nava a fost adus din Portul Constanța, pe mare, aici în poligonul de tragere de la Midia.
- Cornel Pavel, MApN: Nava de căutare-salvare Artemis a executat o misiune specifică pentru o ambarcaţiune răsturnată la aproximativ 20 de mile marime est de Tuzla care s-a dovedit a fi un posibil vehicul marin fără pilot.
- Daniel Nasiescu, comandant nava Artemis ARSVOM: Am adus nava, ambarcațiunea la remorcă. Au fost anunțate autoritățile în speță și în continuare se desfășoară o anchetă cu privire la acest eveniment.
Teoriile nu au întârziat să apară. Una dintre ele ar fi că ucrainenii au scufundat trei sfeturi din flota rusească la Marea Neagră cu astfel de dispozitive telecomandate - rachete sau "drone" care plutesc sau merg pe sub apă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰