Video Priorităţile românilor la locul de muncă s-au schimbat după valurile de restructurări. Ce e important acum
Un salariu mai mare sau un loc de muncă sigur? Pentru tot mai mulți români, alegerea nu mai e atât de simplă. Într-o perioadă în care se fac restructurări, iar schimbarea jobului vine și cu riscuri, stabilitatea începe să cântărească tot mai mult. Oamenii sunt tot mai prudenți și se gândesc de două ori înainte să plece de la un loc de muncă, chiar și pentru o ofertă mai bună.
Pe fondul schimbărilor economice și al restructurărilor din unele industrii, stabilitatea poate înclina balanța în alegerea unui loc de muncă. Contează însă și domeniul. Pentru candidații cu profil economic, siguranța jobului cântărește mai mult decât salariul, în timp ce în IT oferta salarială rămâne criteriul determinant.
Pe hârtie, alegerea pare simplă: mai mulți bani sau mai multă siguranță. În realitate, un salariu mai mare s-ar putea să nu te mai convingă să pleci. Și cifrele confirmă prudența: încrederea că îți vei păstra jobul a scăzut de la 58% la 48%, iar cei care se gândesc să schimbe angajatorul, de la 25% la 18%. Într-un context economic incert, siguranța cântărește tot mai mult.
65% dintre angajații din România pun leafa si beneficiile pe primul loc. Dar pentru 53% conteaza si siguranța locului de muncă, arata un studiu recent. Cifrele sunt confirmate și de candidatii. La 21 de ani, Ioana isi cauta primul job. E absolventa de informatica și masteranda la Securitate Cibernetica. Pentru început de carieră preferă siguranţa unui venit constant.
"Depinde de cât de mic e salariul la stabilitate. Dacă e un salariu cu care mă pot descurca, eu nu am cerinţe foarte mari acum, fiind primul job, aşa că momentan prefer stabilitatea, poate că pe viitor , poate o să prefer un salariu mai mare.", explică Ioana, absolventă facultate.
Alexandrina, în schimb, are deja 8 ani de experienţă în domeniul bancar.
"Mi-ar plăcea să am un job în domeniul bancar, stabil, cu un salariu lunar şi oportunităţi de creştere.", adaugă Alexandrina.
"Pentru că acum, cum tot se dă afară, aş vrea ceva care să ştiu că deşi e ceva, am un salariu, la sfârşitul lunii am un venit, că restul mai fac eu pe lângă dacă e ceva.", spune o persoană.
"Aş alege un job în care să pot să câştig mai mulţi bani acum, să-mi refac economiile şi voi căuta în continuare.", adaugă o altă persoană.
"Stabilitatea şi siguranţa au crescut foarte mult în preferinţele candidaţilor. Acum este pe locul 2 după salariu şi imediat urmat de beneficii.", explică Dragoş Gheban, organizator.
Și angajatorii care recruteaza pentru alte tari spun ca oamenii cauta tot mai mult stabilitate.
"Oamenii caută stabilitate şi salarii regulate. Când lucrezi pentru o agenţie de plasare a forței de muncă, se asigură de asemenea şi cazare, asigurare de sănătate şi sprijin cu toate documentele.", spune un angajator.
Există totuşi câteva semne care pot arăta cât de stabil este sau nu un loc de muncă.
"Primul semn este faptul că în continuare compania recrutează, proiecte noi, faptul că angajatorul e activ in piata si recruteaza si sunt si industrii care se vede foarte clar ca sunt in expansiune.", mai spune Dragoş Gheban, organizator.
1500 de locuri de munca sunt puse la bătaie de 40 de angajatori la Timişoara, iar Târgul de carieră poate fi vizitat până duminică seara.
