Supermarketurile, verificate dacă au scăzut de azi preţurile la alimentele de bază. Unii retaileri s-au plâns că nu ştiu cum vor aplica legea
De azi intră în vigoare măsura adaosului comercial pentru 14 grupe de alimente plafonat pentru o perioadă de 3 luni. Consiliul Concurenţei verifică modul în care companiile aplică reducerea preţurilor la alimentele de bază. Unii distribuitori şi retaileri s-au plâns că nu ştiu cum vor aplica legea.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare se vor limita, începând de marţi, pentru o perioadă de 3 luni, ordonanţa de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază fiind aprobată de Guvern în data de 30 iunie 2023.
Consiliul Concurenţei a demarat o amplă acţiune pentru a vedea măsura în care companiile au aplicat prevederile OUG şi va face o analiză comparativă a preţurilor la raft actuale faţă de cele de dinaintea emiterii ordonanţei, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele autorităţii pentru Concurenţă, Bogdan Chiriţoiu.
"Am demarat o amplă acţiune pentru a vedea în ce măsură companiile au aplicat prevederile ordonanţei de urgenţă care instituie unele măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare. Pe baza informaţiilor primite de la companii şi a datelor pe care le-am strâns până acum cu ajutorul platformei Monitorul Preţurilor, vom face o analiză comparativă a preţurilor la raft actuale faţă de cele de dinaintea emiterii ordonanţei. Cred că la sfârşitul acestei săptămâni vom avea primele rezultate", a explicat Chiriţoiu.
El a subliniat că acţiunea de monitorizare va continua şi Consiliul Concurenţei va colabora cu Ministerul Agriculturii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în funcţie de rezultatele obţinute, vor fi discuţii cu reprezentanţii Guvernului, pentru a vedea ce măsuri se impun.
- Supermarketurile, verificate dacă au scăzut de azi preţurile la alimemtele de bază. Unii retaileri...
- "Marea ieftineală" de la 1 august aduce şi scumpiri. Cât vor costa pâinea, laptele şi carnea după plafonarea...
- Plafonarea adaosului comercial. Guvernul promite ieftiniri considerabile, economiştii anunţă scumpiri şi produse...
- Ordonanţa de "ieftiniri considerabile" a Guvernului ar putea aduce de fapt scumpiri. Scenariul e confirmat de...
Alimentele care vor beneficia de reducerea cotelor de adaos comercial
Alimentele care vor beneficia de reducerea cotelor de adaos comercial, discutate şi agreate cu toate părţile implicate în producţia şi comerţul cu alimente, sunt: pâinea albă simplă 300 - 500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru; brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame; făină albă de grâu "000" 1 kg; mălai 1 kg; ouă găină calibru M 10 bucăţi; ulei de floarea soarelui 1 litru; carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui); carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc); legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia); fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos 1 kg.
Amenzi de până la 2.000.000 lei pentru nerespectarea plafonării
Procedura de formare a preţului la raft pentru aceste produse trebuie să fie unitară, atât pentru produsele marcă privată ale producătorilor, cât şi pentru produsele marcă proprie ale comerciantului. Adaosurile comerciale se aplică la valoarea fără TVA a produselor agricole şi alimentare prevăzute, se precizează în proiectul de act normativ.
Nerespectarea prevederilor constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 2.000.000 lei. Ministrul Agriculturii, Florin-Ionuţ Barbu, declara pe 30 iunie, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, că la fermieri nu va exista o limită privind stabilirea preţurilor şi nu se va interveni "în niciun fel" la stabilirea preţurilor pe piaţă.
"Prin actul normativ, instituim o formulă agreată cu toate părţile implicate prin care se limitează pentru o perioadă de trei luni adaosurile comerciale practicate în procesarea şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale cu scopul scăderii preţurilor pentru aceste categorii de produse şi, implicit, cu scopul creşterii puterii de cumpărare a populaţiei", a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, "cota de adaos comercial practicat de procesator poate fi de maxim 20% faţă de costul de producţie al produsului calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuieli directe şi indirecte".
Cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanţ, poate fi de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile operaţionale, a explicat Barbu. El a menţionat că adaosul comercial practicat de comerciant la vânzarea cu amănuntul şi cash & carry poate fi de maximum 20% faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile sale directe şi indirecte.
"Vom reînvăţa să cumpărăm româneşte", a transmis ministrul Agriculturii, precizând că alimentele din listă sunt "cele mai consumabile în România". El a anunţat controale în magazine, menţionând că sunt prevăzute sancţiuni în cazul în care noile reguli nu vor fi aplicate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰