Coperta revistei Time, în ucraineană. Premieră istorică după invazia Rusiei în Ucraina. "Viaţa va câştiga în faţa morţii"
Războiul dintre Rusia şi Ucraina pune în alertă lumea întreagă, iar reacţiile curg în valuri sub toate formele posibile. Revista Time a anunţat o premieră istorică: coperta celebrei publicaţii americane va fi în ucraineană, pe fundalul cromatic al drapelului ţării invadate de ruşi.
Întreaga lume e martoră la evenimentele dramatice din Ucraina, invadată în ultimele opt zile de armata rusă. Gesturile de solidaritate vin atât din partea instituţiilor guvernamentale, cât şi a celor culturale, de la persoane publice, cu largă influenţă, dar şi de la oameni obişnuiţi, care dau din puţinul lor pentru a-i ajuta pe refugiaţi. În acest context, revista Time a anunţat că următorul număr va fi publicat cu o copertă specială, în ucraineană, afişând culorile drapelului ţării din estul Europei: galben şi albastru.
Premieră istorică: Revista Time, copertă în ucraineană
Momentul va marca şi o premieră istorică. Celebra publicaţie americană de prestigiu, considerată una dintre cele mai vechi din Statele Unite, dar şi de pe glob, va avea pentru prima oară coperta în limba ucraineană. Şi conţinutul va avea legătură cu războiul dintre Rusia şi Ucraina, articolul principal fiind un interviu cu preşedintele Volodimir Zelenski. Pentru copertă au fost selectate cuvintele liderului ucrainean, extrase dintr-un discurs susţinut de către acesta pe 1 martie, în Parlamentul European: "Viaţa va câştiga în faţa morţii, iar lumina va învinge întunericul".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰