Video Electric Castle 2024. Reacţia unui tânăr care e pentru a doua oară la festivalul din Bonţida. Ce iubeşte Kevin cel mai mult aici
Electric Castle 2024. Din festival în festival. A început unul dintre cele mai aşteptate festivaluri din zona Ardealului - Electric Castle. Timp de cinci zile, Castelul Banffy de la Bonţida va fi electrizat de muzică şi voie bună. Porţile festivalului s-au deschis la ora 16. Iar în următoarele zile sunt aşteptaţi circa 240.000 de oameni.
Kevin este pentru a doua oară la Electric Castle. A venit la Bonţida direct de la festivalul Beach Please, care tocmai s-a încheiat la Costineşti. "Aici îmi place cel mai mult. Îmi place muzica şi atmosfera şi locul, că este pe un câmp liber şi pentru că este extins, îţi dă o libertate un pic mai mare", spune Kevin.
E doar unul dintre cei 240.000 oameni care sunt aşteptaţi în cele 5 zile de festival la Bonţida. 250 de artişti vor evolua pe cele 10 scene. Şi în acest an, scena principala e cu adevărat impresionantă. Are o deschidere de 45 metri, iar pentru efecte vizuale speciale, au fost montate 400 mp de panouri led. Doar instalaţiile de sunet de pe scenă au peste 30 de tone greutate.
Sean Paul, Massive Atack si Bring Me THe Horizon sunt doar câteva din numele mari prezente. Doar cei patru rockeri britanici au echipament suplimentar care încape în 5 tiruri. "Electric Castle înseamnă, ca în fiecare an, experienţe foarte, foarte diverse. Avem întâlniri cu personalităţi, avem activităţi sportive, avem până la urmă activităţi gândite să umple 24 de ore din 24", a declarat Renate Rozenberg, PR Electric Castle.
18.000 dintre cei veniţi la Bonţida sunt cazaţi în corturi
18.000 dintre cei veniţi la Bonţida sunt cazaţi în corturi. La fel şi Alex, aflat a treia oara aici. "E super cald. Pe noapte chiar a fost super fain, dimineaţă începuse să fie deja mult mai cald", a spus Alex, participant.
Peste 1.500 de oameni de securitate sunt implicaţi în acest an în tot ce ţine de siguranţa festivalului, printre care şi ofiţeri antidrog. "Pe timpul desfăşurării festivalului, un echipaj al Inspectoratului General de Aviaţie, al Afacerilor Interne, cu un elicopter, împreună cu poliţişti rutieri vor survola zona cu misiunea de a monitoriza traficul rutier şi de a transmite în tip real datele necesare în vederea coordonării dispozitivelor de poliţie instituite pentru asigurarea fluenţei traficului rutier", a declarat Socaciu Patricia, agent de poliţie.
Organizatorii fac apel la oameni sa vină la festival cu autocarele, suplimentate în acest an cu 25% pentru ca timpul de asteptare să nu depăşească 30 de minute. Şi trenurile vor opri în aceste zile în gara Bonţida.
Queens of the Stone Age nu mai cântă la Electric Castle
Queens of the Stone Age anulează tot turneul european, inclusiv show-ul de la Electric Castle 2024, din cauza unor probleme de sănătate ale solistului Josh Homme, potrivit anunţului organizatorilor festivalului de la Bonţida.
Line-up şi program
Sean Paul, unul dintre cei mai prolifici artiști dancehall din toate timpurile, este surpriza ediției. Palmaresul în hit-uri (1.2 miliarde de ascultări doar in 2023) și premii (Grammy, AMA, Billboard) spune mult mai multe despre ambiție, talent și puterea de a crea un brand.
În registrul opus, Paolo Nutini vine cu un cocktail de rock și soul, o voce care răscolește emoții și peste 20 de ani de carieră care i-au adus milioane de fani.
Electric Castle înseamnă 5 zile de party non-stop, întreținut, anul acesta, de regina muzicii techno, Nina Kravitz, Hernan Cattaneo, un nume important în progressive house, DJ Shadow, maestru în arta de sampling, Kungs, Todd Terje, și mulți alți DJi în premieră în festival.
Revin la castel Sasha și Bonobo, producători descoperiți de fanii festivalului la primele ediții și mereu foarte bine primiți aici, potrivit Mediafax. Pentru cei care își iau energia din rock, aventura muzicală va trece prin metal alături de frații Max și Igor Cavalera, fondatorii Sepultura ce au reînregistrat două dintre albumele „clasice” ale trupei și le vor prezenta live, într-o formulă nouă, Sleaford Mods, probabil cea mai punk trupă din UK la ora actuală, sau garage rock cu Iguana Death Cult și She Wants Revenge. Palaye Royale adaugă un strop de eleganță în line up, cu stilul lor unic, autodefinit ca fashionart-rock.
Program Electric Castle 2024
Miercuri, 17 iulie 2024
- Hangar Stage FAT DOG, 22:15 – 23:15
- REEL PARTY BY BT WITH DJ YODA, 23:30 – 01:00
- ZACK FOX, 01:05 – 02:35
Joi, 18 iulie 2024
- Main Stage DELIA, 19:30 – 20:30
- VIȚA DE VIE, 21:00 – 22:05
- REMA, 22:45 – 23:45
- KUNGS, 00:05 – 01:35
Vineri, 19 iulie 2024
- CTC, 18:00 – 18:50 COMA,
- 19:20 – 20:20
- PAOLO NUTINI, 21:00 – 22:30
- BRING ME THE HORIZON, 23:10 – 00:40
- NINA KRAVIZ, 01:00 – 02:30
Sâmbătă, 20 iulie 2024
- Main Stage IRINA RIMES, 18:00 – 19:00
- KHRUANGBIN, 19:30 – 20:30
- MASSIVE ATTACK, 21:10 – 22:55
- CHASE & STATUS LIVE, 01:20 – 02:50
Duminică, 21 iulie 2024
- Main Stage VAMA, 18:00 – 19:00
- SEVDALIZA, 19:35 – 20:35
- SEAN PAUL, 21:15 – 22:15
- SUBCARPAȚI, 22:50 – 00:05
10 scene la festivalul Electric Castle 2024
Ritmuri latino, africane sau orientale își găsesc spațiu pe cele 10 scene ale festivalului și la ediția a 10-a. Fie că vor cânta în spaniolă, precum iLe, câștigătoare a Latin Grammys pentru cel mai bun album urban, în turcă, așa cum o fac Derya Yildirim & Group Șimșek, sau pe ritmuri congoleze, o premieră prin concertul Fulu Miziki, artiștii aduc o importantă contribuție la misiunea festivalului de a promova muzică de calitate din întreaga lume.
Artiștii români rămân în centrul atenției și la ediția a 10-a a festivalului: Subcarpați, Vița de Vie, Coma, Vama, Irina Rimes, Byron, Delia, Șuie Paparude, CTC și alte zeci de nume sunt confirmate de către organizatori.
Cât costă un bilet la Electric Castle 2024
Abonamentele pentru festival sunt disponibile la diferite prețuri:
- Abonament „General Access”: 169 de euro
- Abonament „Youth 21 Pass” (pentru tineri sub 21 de ani): 119 euro
- Bilete pentru fiecare zi a festivalului: 110 de euro pe zi + TVA
- Abonamentul pentru toate zilele costă 200 de euro+ TVA.
- Pentru o experiență Premium, biletele au un preț de 299 euro, plus TVA. Pentru camping, costurile sunt de 69 euro+ TVA.
Prețurile sunt valabile până la data de 4 iulie, după care vor crește la 200 de euro pentru abonamentele „General Access”. Programul complet pentru Electric Castle 2024 și biletele sunt disponibile pe electriccastle.ro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰