Eurovision 2023: Selecţia Naţională va fi transmisă în direct. Cum poate vota publicul piesa muzicală favorită
Finala Selecţiei Naţionale a Eurovision 2023, în urma căreia va fi desemnată melodia câştigătoare care va reprezenta România la Eurovision Song Contest (ESC) de la Liverpool, are loc sâmbătă şi va fi transmisă de TVR, de la ora 21.00. Publicul poate vota melodia preferată prin apel telefonic sau online, informează News.
Publicul poate vota melodia preferată prin apel telefonic (tarif normal) sau online: pe durata interpretării fiecărei piese sau la finalul show-ului, când va avea loc o recapitularea compoziţiilor aflate în concurs.
Pentru votul prin apel telefonic, fiecare concurent va putea fi votat la numărul de telefon afişat pe ecran, pe durata interpretării melodiei. După apelarea numărului, robotul transmite mesajul "votat!" şi automat, votul se alocă piesei respective.
Votul online va avea loc pe site-ul oficial al Televiziunii Române, unde doritorii trebuie să parcurgă următoarele etape: logare, apoi "click" pe butonul "Votează", dedicat concurentului preferat.
Cine sunt finaliştii Selecţiei Naţionale
Conform Regulamentului competiţiei ESC 2023, votul publicului va fi exprimat pe durata interpretării piesei de către fiecare artist, din momentul „START VOT” şi până la momentul „STOP VOT”, sau în timpul recapitulării interpretărilor de la finalul show-ului tv, regula fiind un singur vot pentru o piesă, dar cu posibilitatea de a vota mai multe piese.
Finaliştii Selecţiei Naţionale vor intra pe scenă în ordinea numerelor atribuite prin tragerea la sorţi:
1. Deiona, "Call on me"
3. Andrada Popa, "No time for me"
4. Ocean Drive, "Take you home"
8. Amia, "Puppet"
9. Andrei Duţu, "Statues"
10. Theodor Andrei, "D.G.T. (Off and on)"
16. Steven Roho x Gabriella x Formaţia Albatros,"Lele"
20. Aledaida, "Bla Bla Bla"
26. Adriana Moraru, "Faralaes"
29. Maryliss, "Hai vino"
32. JaxMan (Erin Dăneţ), "Bad&Cool"
35. Andreea D Folclor Orchestra, "Periniţa mea"
Unde va avea loc ediţia din 2023 a Eurovision Song Contest
Finala Selecţiei Naţionale a ESC 2023 va fi transmisă în direct şi în exclusivitate pe canalele TVR 1, TVR Internaţional, pe platforma TVR+ şi pe conturile din reţelele de socializare ale TVR, sâmbătă, 11 februarie 2023, de la ora 21:00. Competiţia internaţională de la Liverpool, respectiv semifinalele şi marea finală, vor avea loc în zilele de 9 şi 11 mai, respectiv 13 mai.
Ediţia din 2023 a Eurovision Song Contest (ESC) va avea loc în Marea Britanie, care va organiza concursul în numele Ucrainei, din cauza războiului declanşat pe teritoriul acestei ţări. Evenimentul se va desfăşura la Liverpool Arena şi va avea două semifinale şi finala mare, transmise în direct la TVR.
Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU) - cea mai mare asociaţie din Europa a televiziunilor publice.
ESC se realizează în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume şi este transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰