Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Interviu exclusiv cu Rodrigo de la Serna din Casa de Papel: "Finalul serialului a fost foarte emoționant "

Fanii serialului ”La casa de papel” se pregătesc de ultimele episoade. Pe 3 decembrie urmează să se lanseze pe Netflix ultima parte din sezonul final al celebrului serial care a fost un adevărat fenomen la nivel internaţional. Rodrigo de la Serna, unul dintre actorii serialului care a făcut senzație în toată lumea, a vorbit despre finalul epic al seriei Casa de Papel.

de Mihaela Uretu

la 03.12.2021 , 13:14

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Cum au fost filmările la sezonul final?

Filmările au fost foarte intense, extenuante uneori. A fost mereu distractiv, pentru că noi actorii nu avem mereu ocazia să fim parte din producții atât de mari - atât de mult echipament tehnic, efecte speciale, gloanțe, arme... Putem spune că prima parte a sezonului este „de război”. Asta implică foarte multă rigoare fizică importantă. Îmi amintesc o scenă care în scenariu era de două pagini, pe care am filmat-o o lună. Se petrecea pe un hol de 30 de metri în care noi avansam. Și ne-au trebuit trei săptămâni și jumătate să o terminăm. Asta spune multe despre complexitate, dinamică, poziționarea camerelor, lumini, efectele pirotehnice complicate și celelalte. Îmi amintesc filmările ca fiind foarte distractive, dar extenuante. Odată ce am avansat cu filmările, au fost scene în care am jucat mai mult, în care am simțit mai multe legături, mai multe întâlniri umane. Dar prima parte a fost una de care-mi amintesc ca fiind foarte obositoare

Cum te simți știind că vine finalul serialului?

Vezi și

Cred că toți așteptăm asta, e o așteptare reală. Este unul dintre cele mai vizionate seriale în acest moment. Nu putem scăpa de realitatea asta. În același timp, munca noastră nu e despre asta. Noi ne facem treaba și rămânem calmi.Calmi pentru că știm că ne-am făcut bine treaba și nu ne păcălim fanii, știm că o să le placă. Ce urmează e foarte puternic și noi suntem foarte mulțumiți de rezultat și de munca depusă de fiecare dintre noi.

Pe acelaşi subiect

Cum a fost finalul tău și cel al personajului pe care-l interpretezi?

Finalul serialului a fost emoționant, a fost mai mult decât povestea. De asemenea, finalul fiecăruia dintre personaje este bine definit și există o nuanță dramatică, a fost o călătorie foarte interesantă pentru fiecare dintre actori. La nivel uman a fost foarte puternic. Eu m-am alăturat mai târziu, am fost prezent doar doi ani. Sunt oameni care au fost parte din proiect patru ani. Și anul trecut, cu pandemia și toate cele, a fost foarte dificil. Lucrurile astea pot să te îndepărteze sau să te apropie ca grup. În realitate s-a format un grup foarte puternic. Îmi amintesc ultima zi de filmare, când totul se termina. E mai mult decât idiosincrazia mea de tip „porteno”(provincială), care e mai degrabă melancolică, cu tango și toate celelalte... Dar pot să te asigur că a fost ceva ce a depășit orice graniță. Ceva foarte emoționant. Mi se întâmplă rar să simt așa ceva. Lucrez în domeniu de la 12 ani, ce s-a întâmplat în show-ul ăsta, la nivel uman, e foarte puternic.

Ce o să vedem în ultima parte a sezonului final?

În termeni generali, o să vedem al cincilea sezon al serialului ca fiind cel definitiv, în care totul ajunge la final. Permiteți-mi să insist, o să aibă o tentă accentuată de război, o să fie inovativ, un război în spatele ușilor închise, între pereți. E cumva poetic, nu? O să vedem toată tehnica dezlănțuită, ca de obicei. Munca regizorilor și cea a fotografilor în serial este superbă. Alături de elementele tehnice cu tematică de război, o să fie foarte puternic și... conexiunile, anumite lucruri care vor fi dureroase. Vor fi dureroase pentru că nu totul e roz în viață. Cel mai mare jaf din istore se încheie odată cu acest sezon. Și trebuie plătit un preț.

Ce a însemnat să-l joci pe Palermo?

Pentru mine Palermo a fost o încântare, un personaj foarte... Ca actor, e un dar, știi? Să-l fi jucat pe Palermo. Un personaj cu atâtea conflicte interioare, cu așa mult... Atât de complex. Un tip atât de crud, dar atât de distrus în interior, cu atâta durere, atât de sensibil cu o mască de dur. E un dar pentru un actor. Și are niște scene minunate. Scenariștii mi-au oferit multe scene care reprezintă provocări pentru orice actor. O să fiu mereu recunoscător celor de la Vancouver, lui Javi Gomez, lui Alex Pina, colegilor, tuturor.

Ce ai învățat de la Palermo?

De la personalitatea lui, nimic din fericire. Deși e adevărat. El e foarte războinic, la fel sunt și eu. Tendința asta de a... Dar pe asta eu am adus-o deja cu mine, o are și Palermo. Nu recomand nimănui. Uită-te la fața mea, tăiată peste tot, la fel ca a lui Palermo.

Definește-l pe Palermo în trei cuvinte.

Nebun cu inimă mare.

Care e scena ta preferată din serial?

Una dintre cele mai emblematice scene, cea în care Profesorul și Berlin cântă pentru prima dată „Bella Ciao”. Cred că e o scenă definitorie, caracteristică și emblematică pentru serial.

Oamenii îți cântă des „Bella Ciao”?

Nu, din fericire nu mi se întâmplă. E ce pățea și Francis Ford Coppola, nu e așa? Mergea la restaurant și oameni-i cântau. Și omul era „Hai, nu se poate”.

Ce întâmplare o să-ți amintești mereu de la filmări?

Ce îți spuneam. O să-mi amintesc mereu anii în care am filmat „Fabrica de bani” pentru că am creat legături și mi-am făcut prieteni pe viață. Asta o să-mi amintesc cel mai mult, experiențele trăite. Au fost o grămadă de situații, unele foarte intense, minunate, tragice, toate petrecute împreună. Dar cu astea rămâi. Vorbesc sincer acum, ne-am făcut prieteni pe care-i vom avea mereu. Cu asta rămâi.

Cele cinci episoade care vor fi difuzate pe Netflix, pe 3 decembrie, vor încheia cel mai renumit jaf din întreaga lume.

Creierul din spatele  La Casa de Papel, Álex Pina, regizorul şi scenaristul serialului de succes, a spus, în cadrul unei conferințe la care au participat şi actorii serialului, că finalul seriei a fost cel mai greu de scris. Totodată, el a menționat că finalul este un omagiu adus personajelor. Pina a mai recunoscut şi că a fost epuizat la sfârșitul filmărilor.

Mihaela Uretu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Entertainment » Interviu exclusiv cu Rodrigo de la Serna din Casa de Papel: "Finalul serialului a fost foarte emoționant "