Video Interviu exclusiv cu Itziar Ituño din Casa de Papel: "A fost foarte emoţionant să mă despart de colegi"

• Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Cum au decurs filmările pentru ultimul sezon al serialului La Casa de Papel?

Cum a fost? Totul a decurs foarte rapid, am avut parte de o grămadă de acţiune. Nu ştiam cât de dificil este să filmezi scene de acţiune pentru că ţi se pare că e foarte distractiv. Ai impresia că o să împuşti, că o să te joci de-a războiul. Dar în momentul în care să filmezi o scenă de război îţi ia trei săptămâni îţi dai seama că pentru o secvenţă mică e nevoie de multă muncă. Şi vorbim de multă muncă fizică. Am terminat toţi plini de vânătăi. A fost chiar un fel de război până la urmă. De exemplu, poate nu a fost multă dramă, dar faptul că te aflai în război, cu toată frica aia. A fost complicat să menţinem emoţiile mai ales în asemenea momente, în care filmam astfel de scene. Asta cred că a fost partea cea mai complicată.

Şi cum te simţi acum, ştiind că mai e puţin şi se termină şi ultimul sezon?

Vezi și

E ca şi cum ar fi un amalgam de sentimente. Cum totul a fost atât de intens, pe de o parte îţi doreşti să se termine şi să vezi ce s-a întamplat în toată această perioadă. Însă în momentul în care începi să faci o retrospectivă, treci prin mii de stări diferite atunci cânt te gândeşti la toate momentele prin care ai trecut în cei cinci ani, cât ne-a schimbat viaţa. Acest serial ne-a schimbat măcar puţin viaţa tuturor. Tot ceea ce am trăit în aceşti ani a fost o adevărată aventură, iar asta ne emoţionează foarte mult. A fost foarte emoţionantă despărţirea de colegi, de întreaga echipă care în final mi-au devenit familie, după atât de multe ore petrecute împreună. E emoţionant să ştii că e sfârşitul, dar pe de altă parte, cred că e bine să începi şi să termini lucrurile. Să închizi un cerc.

Povesteşte-ne puţin despre ceea ce o să vedem în acest sezon.

O să fie multă acţiune, mult război. Momente dure şi dramatice condimentate cu momente comice, care cumva este specialitatea scriitorilor şi a lui Vancouver. Şi apoi vor mai fi momente ... Nu ca cele în care sunt eu, ci ca cele prin care trece profesorul cu Alicia Sierra. Şi acolo vor avea parte de multe momente interesante şi intense.

Ce înseamnă pentru Lisabona să intre în Banca Spaniei şi care va fi evoluţia ei?

Eu cred că intră ca să îi sprijine, să umple golul lăsat de pierderea lui Nairobi. Atunci când pierzi o colegă, aduci pe alta ca să poată funcţiona treaba. Pentru ea e destul de dificil. Este nevoită să îşi lase fiica şi mama afară, departe, nu ştie dacă o să iasă vie sau nu de acolo. Intră acolo ca să facă lucrurile să funcţioneze. Faptul că a fost poliţistă în trecut o ajută să reacţioneze în această situaţie de război. Împreună cu Palermo se va gândi cum să gestioneze situaţia. De altfel, la un moment dat sunt în contradictoriu în ceea ce îl priveşte pe cel care ar trebui să gestioneze situaţie, dar se pun de acord şi astfel ei doi analizează situaţia ca să decidă care sunt următorii paşi pentru că Profesorul este absent. Şi atunci, sunt nevoiţi să ia decizii singuri. Şi astfel Raquel este acolo ca să încaseze loviturile şi să meargă mai departe.

Povesteşte-ne puţin despre cum a fost ultima ta zi de filmare.

Au fost două. Eu trebuia să termin într-o zi, dar a plouat. Şi atunci în loc să termin de filmat cu restul grupului, ceea ce eu îmi doream tare mult ... Mi-a rămas o frază şi a trebuit să mă întorc în ziua următoare. Şi atunci am terminat eu singură. Ceea ce a fost mult mai rău pentru că eşti dintr-o dată în centrul atenţiei. Când m-am despărţit de colegii mei care terminaseră cu o zi în urmă am plâns mult, a fost foarte emoţionant totul. Şi apoi am început din nou să plâng când am terminat eu singură. Mi-au dăruit nişte trandafiri superbi, cu nişte bomboane şi o felicitare, care m-a emoţionat foarte tare în momentul în care a trebuit să o citesc în faţa tuturor. E un moment în care nu eşti foarte conştient de faptul că se termină şi când îţi dai seama că este ultima scenă pe care o filmezi pentru La Casa de Papel te emoţionez foarte tare.

Ce a însemnat acest rol pentru tine? Cum ţi-a schimbat viaţa?

La început, îmi aduc aminte că m-am prezentat la casting cu o oarecare urmă de îndoială. Nu îmi mai doream să interprez din nou rolul unei poliţiste. Deja jucasem în rolul unei poliţiste timp de 13 ani în alt serial. Şi mi-am zis: "Nu din nou! Până la urmă o să îmi pună toată lumea eticheta asta." Dar apoi mi-am dat seama că nu aveau nimic în comun cele două personaje. Mi-am dat seama că era un cu totul alt serial, o altă poveste şi că acestei poliţiste i se întâmplau cu totul alte lucruri. Cel mai mult mi-a plăcut în primele două sezoane faptul că era acea mare contradicţie, că mă îndrăgosteam de cel mai mare duşman al meu. Asta era demenţial! Pentru că noi, actorii trăim din contradicţii şi de fiecare dată când trece printr-o experienţă de genul, ne punem în pielea personajului. Acest rol a implicat multă muncă, multe provocări, testele date de poliţie sunt dificile, e un ritm foarte alert, trebuie să ai o anumită autoritate. Şi după, faptul că m-am rupt de tot şi am trecut de cealaltă parte. Se presupune că vezi acţiunea din partea cealaltă şi e de-a dreptul incredibil. Pentru că noi lucram la un serial total diferit, situaţia era total diferită în cortul poliţiei. În cort vorbeam despre nişte lucruri, nu ştiam ce se întâmplă în bancă, aproape nu îi cunoşteam pe cei care lucrau în cealaltă echipă şi dintr-o dată personajul meu ajunge şi de cealaltă parte şi văd cum funcţionează şi cei în costumele roşii. Asta a fost cel mai interesant. Am învăţat foarte mult!

Şi ce ai păstrat de la personajul tău?

Rămâne în sufletul meu Raquel Murillo, Lisabona, ca fiind o luptătoare, o leoaică. Este o luptătoare fără să îşi piardă vulnerabilitatea, latura emotivă, care cred că te face mai puternică în viaţa aceasta. Cred că oamenii greşesc atunci când se gândesc că vulnerabilitatea îţi face rău. Din contră, când eşti aşa natural, îţi asumi şi evoluezi. Şi cu asta rămân de la ea. Ea deşi este lovită din toate părţile merge mai departe.

Defineşte-ţi personajul în trei cuvinte.

Este senbilă, puternică şi puţin nebună. Îţi trebuie o doză de nebunie ca să intri în Banca Spaniei.

Poţi să ne spui care a fost scena ta preferată din serial?

Sincer, m-ai prins aici. Sunt atât de multe. O să îţi spun două. Nu ştiu dacă a fost în primul sau în al doilea sezon. Eram cu Fernando Soto şi dintr-o dată Ángel începe să se îndoiască de Raquel şi intră în cort nervos ca să îi reproşeze că e o trădătoare. Şi sunt amândoi foarte nervoşi, iar ea îi spune „cap de cartof” toată nervoasă. Era imposibil să filmăm scena aia fără să râdem. A ieşit până la urmă foarte bine, însă am râs foarte mult. Şi îmi mai aduc aminte una. Pe asta mi-o amintesc tot timpul colegii mei poliţişti. Ajunsesem la cimitirul de maşini, eu conduceam o patrulă a poliţiei automată. Pe atunci nu aveam nici o idee să conduc o maşină automată şi mi-au explicat cum trebuia să las schimbătorul şi am lăsat-o greşit. Eu trebuia să ies din maşină şi să îl urmăresc pe Profesor. Şi în timp ce alergam pe lânga Angel, îl vâd pe acesta că fuge la maşină şi intră pe fereastră ca să tragă frâna de mână. A fost foarte distractiv, iar colegii îmi aduc aminte de acel episod de fiecare dată când au ocazia.

Cele cinci episoade care vor fi difuzate pe Netflix, pe 3 decembrie, vor încheia cel mai renumit jaf din întreaga lume.

Creierul din spatele La Casa de Papel, Álex Pina, regizorul şi scenaristul serialului de succes, a spus, în cadrul unei conferințe la care au participat şi actorii serialului, că finalul seriei a fost cel mai greu de scris. Totodată, el a menționat că finalul este un omagiu adus personajelor. Pina a mai recunoscut şi că a fost epuizat la sfârșitul filmărilor.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰