Video Legendarul Shaquille O'Neal a făcut show pe scena de la Electric Castle. "Românilor, vă iubesc!"
Electric Castle 2024. La Bonţida, în Cluj, muzica răsună pentru a patra noapte. Electric Castle a adunat zeci de mii de tineri puşi pe distracţie din ţară şi din străinătate. Unii dintre ei stau la cort, alţii s-au cazat prin zonă, însă toţi îşi petrec aproape toată ziua la festival. Astăzi s-au răcorit cu o ploaie de vară, devenită cumva tradiţie deja la festivalul din inima Ardealului.
Între două nopţi de dans, ziua tinerii au nevoie de ceva bun de mâncare. Marea aglomeraţie în festival e în zona de grill, acolo unde îşi pot face singuri grătarul. Nu contează că afară sunt peste 30 de grade Celsius. "Super, super bine şi mulţumim organizatorului că s-a gândit să ne facă plăcerea asta. Deşi e un pic cam cald, merită. Grupul meu în fiecare zi a făcut grătar şi eu am fost desemnat pentru asta", spune un participant la festival.
Opţiuni sunt şi pentru cei care nu vor să gătească singuri. În zona de food truck sunt meniuri pentru toate gusturile si toate bugetele. Burgerii costă între 25 şi 50 de lei, o ciorbă 12 lei, iar o porţie de 5 crispy şi cartofi prăjiţi, 22 de lei. Apa, în schimb, nu a mai fost o cheltuială la această ediţie.
Apa e gratuită la festival
Pentru că pe caniculă hidratarea este cea mai importantă, în acest an la Electric Castle apa e gratuită. La intrarea în festival, fiecare persoană a primit câte o sticlă pe care o poate reumple oricând la punctele de apă potabilă, atât lângă castel cât şi în camping.
- Turistă din Franţa, impresionată de atmosfera de la Electric Castle. Peste 60.000 de petrecăreţi au cântat şi...
- Electric Castle 2024. Artiştii care şi-au anulat concertul din cauza penei în IT la nivel mondial
- Cât costă să mergi cu elicopterul la Electric Castle. Cursa din Cluj durează doar 15 minute
Şi dacă la prânz tinerii s-au răcorit cu furtunul, după amiaza a venit tradiţionala ploaie de la Elecric Castle. Pentru mulţi a fost o bucurie şi au ieşit să danseze în ploaie.
Shaquille O'Neal, pe scena de la Electric Castle
Seara trecută pe scena festivalului a urcat legenda NBA-ului american, Shaquille O'Neal, în postura de DJ. 70.000 de oameni au asistat la concert. "De obicei, când mulţimea sare în sus şi-n jos şi se distrează este un succes. Românilor, vă iubesc!", a spus Shaquille O'Neal.
În această seara, pe scena de la Electric Castle va urca, printe alţii, trupa britanică Massive Attack.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰