Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noua versiune "Albă ca Zăpada", aspru criticată de fiul primului regizor: "Tatăl meu şi Walt Disney s-ar fi răsucit în mormânt. Distrugeţi o operă de artă"

Noul remake Disney al filmului „Albă ca Zăpada”, în care joacă actriţa de origine columbiană Rachel Zegler („West Side Story”), a fost aspru criticat de David Hand, fiul celui care a regizat filmul original din 1937.

de Redactia Observator

la 22.08.2023 , 10:11

- Profimedia

Tatăl său, pe nume tot David Hand, şi Walt Disney „s-ar fi răsucit în mormânt” dacă studioul le-ar fi „distrus” creaţia, a afirmat el într-un interviu publicat vineri în ziarul britanic The Telegraph.

În această nouă adaptare a poveştii fraţilor Grimm, cei şapte pitici au fost înlocuiţi de „creaturi magice”. Filmul nu va fi o poveste de dragoste şi o va prezenta pe Albă ca Zăpada ca pe o eroină feministă: „Nu va fi salvată de prinţ şi nu va visa să îşi găsească adevărata iubire”, a declarat Rachel Zegler anul trecut într-un interviu pentru Entertainment Weekly, în care a afirmat că şi prima versiune i s-a părut „foarte învechită”, relatează News.

David Hand Jr: "Nu distrugeţi un clasic sau o operă de artă"

Articolul continuă după reclamă

David Hand Jr, care a lucrat la Disney în anii 1990, spune că a fost şocat de comentarii: „Este un concept diferit. Eu sunt împotriva lui. Ştiu că tatăl meu şi Walt s-ar fi opus”, insistă bărbatul de 91 de ani.

Pe acelaşi subiect

„Este patetic să vezi lucrurile în acest fel”, a adăugat el. „Mi-e teamă de ceea ce vor face cu primele filme [Disney]. Gândirea lor este atât de radicală în zilele noastre. Ei schimbă poveştile. Schimbă raţionamentul personajelor. Nu mai seamănă cu poveştile originale. Inventează noi wokes şi asta nu-mi place foarte mult. Mi se pare chiar jignitor. Nu există niciun respect pentru munca Disney şi pentru munca tatălui meu”. 

În opinia sa, Disney „nu ar trebui să ia un clasic şi să îl rescrie. Să ia altceva. Să inventeze personaje noi. Dacă vreţi să faceţi asta, bine, dar nu distrugeţi un clasic sau o operă de artă”.

Disney, acuzat de ipocrizie în 2022 pentru o altă reinterpretare a filmului "Albă ca Zăpadă"

Peter Dinklage, un actor cu nanism, acuzase Disney într-un podcast din 2022 de „ipocrizie” pentru că a ales să facă o versiune live-action a clasicului său „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”.

„Pe de o parte, sunteţi progresişti [prin angajarea unei actriţe de origine columbiană, n.r.], iar pe de altă parte, încă împingeţi această nenorocită de poveste înapoiată cu şapte pitici care trăiesc împreună într-o peşteră - dar ce faceţi? Nu am făcut nimic pentru a promova cauza în felul meu? Cred că nu sunt suficient de puternic”.

„Pentru a evita întărirea stereotipurilor din filmul de animaţie original, adoptăm o abordare diferită cu aceste şapte personaje şi ne-am consultat cu membrii comunităţii piticilor”, a răspuns Disney într-un comunicat.

Acest nou film va fi regizat de Marc Webb („The Amazing Spider-Man”). Rachel Zegler va juca alături de Gal Gadot, care a obţinut rolul mamei vitrege malefice. Lansarea este programată pentru 20 martie 2024.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi mers la vot la alegerile parlamentare?
Observator » Entertainment » Noua versiune "Albă ca Zăpada", aspru criticată de fiul primului regizor: "Tatăl meu şi Walt Disney s-ar fi răsucit în mormânt. Distrugeţi o operă de artă"