Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tragedie cu români în Italia, şoferul a fugit, lăsându-şi un prieten mort şi pe ceilalţi urlând după ajutor

Un accident deosebit de grav a avut loc la Bologna, în care au fost implicaţi 4 români şi un bulgar. Un român de 40 de ani a murit pe loc, ceilalţi 3 fiind transportaţi de urgenţă, în stare gravă, la spitalul Maggiore din Bologna. Şoferul, tot un român, se pare, a fugit imediat după incident, fără măcar să anunţe tragedia la numărul de urgenţă.

de Redactia Observator

la 19.11.2018 , 18:29

Un accident deosebit de grav a avut loc la Bologna, în care au fost implicaţi 4 români şi un bulgar. 

Un român de 40 de ani a murit pe loc, ceilalţi 3 fiind transportaţi de urgenţă, în stare gravă, la spitalul Maggiore din Bologna. Şoferul, tot un român, se pare, a fugit imediat după incident, fără măcar să anunţe tragedia la numărul de urgenţă.

Potrivit primelor informaţii, un autoturism Alfa Romeo 147, la volanul căruia se afla un român, circula cu viteză foarte mare, iar la un moment dat, din motive necunoscute, maşina a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat pe câmp.

Articolul continuă după reclamă

În maşină se aflau şi 4 pasageri. Trei români se aflau pe bancheta din spate, iar un bulgar pe scaunul din faţă. Unul dintre cei trei români aflaţi pe bancheta din spate a murit pe loc.

Potrivit martorilor, şoferul maşinii a fugit imediat după accident şi se pare că ar fi singurul fără răni majore, după ce ar fi fost aruncat din maşină în accident. Şoferul a fugit fără să anunţe groaznicul accident, lăsându-i pe prietenii săi urlând după ajutor.

Şoferul maşinii este căutat în continuare de carabineri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Tragedie cu români în Italia, şoferul a fugit, lăsându-şi un prieten mort şi pe ceilalţi urlând după ajutor