Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Adolescentă de 16 ani la spital, după ce maşina în care se afla s-a izbit într-un cap de pod, în Suceava. Primul ajutor, acordat de o asistentă în trecere

O tânără de 16 ani a ajuns la spital, după ce maşina în care se afla s-a izbit de un cap de pod. Accidentul a avut loc ieri, într-o localitate din judeţul Suceava. Până la sosirea ambulanţelor, primul ajutor a fost acordat de un echipaj medical care mergea spre un alt caz. Martorii spun că şoferul, un băiat de 19 ani, nu circula cu viteză. 

de Redactia Observator

la 23.03.2024 , 08:39

Accidentul s-a petrecut ieri după-amiază în localitatea Salcea. Şoferul, în vârstă de 19 ani, a pierdut din senin controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod. O asistentă, care trecea prin zonă, a oprit imediat.

Asistentă în trecere: Am fost să văd dacă victima este conștientă și, în primul rând, nu ai voie s-o miști până nu vine ambulanța, ci doar să vezi starea ei.

ISU: Două persoane din autoturism, conştiente şi cooperante, au fost preluate de cadrele medicale şi paramedicale pentru acordarea primului ajutor.

Vezi și

Martori la accident, ceilalţi participanţi la trafic spun că tânărul nu avea viteză.

Pe acelaşi subiect

Reporter: Ce-ai apucat să vezi?

Martor: Conduceam și m-am uitat stânga dintr-o dată, am văzut cum s-a izbit în capul de pod, s-a ridicat în sus mașina.

Martor: Poate șaizeci la oră să fi avut. Cred că a adormit la volan, a ațipit probabil.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, dar rezultatul a ieşit negativ.

IPJ: În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei pasagere în vârstă de 16 ani.

Tânărul a refuzat transportul la spital. Poliştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Adolescentă de 16 ani la spital, după ce maşina în care se afla s-a izbit într-un cap de pod, în Suceava. Primul ajutor, acordat de o asistentă în trecere