Video Alex a plecat la scăldat şi nu s-a mai întors. Băiatul de 16 ani a fost găsit mort, înecat în apele Jiului
Un adolescent de 16 ani, din Gorj, a murit înecat după ce a intrat să se scalde în râul Jiu. Băiatul a plecat de acasă luni după-amiază şi nu s-a mai întors. Însă dispariţia acestuia nu a fost anunţată decât a doua zi, de familie. Oamenii i-au găsit hainele pe malul râului şi au sunat la 112. Tânărul a fost găsit fără viaţă, de scafandri.
Şi scafandrii, dar şi oamenii din localitatea gorjeană Drăguţeşti, au intrat ieri în râul Jiu pentru a-l căuta pe tânărul dispărut. Băiatul de 16 ani plecase la scăldat încă de luni după-amiază. Însă, deşi nu a mai venit acasă, familia a anunţat autorităţile abia a doua zi. Chiar şi primarul comunei a participat la căutări.
Ion Popescu, primar Drăguțești: "Am înţeles că i-au găsit hainele pe marginea Jiului, dar să sperăm că copilul este în viaţă. Am fost anunțați târziu. Nu știu de ce. De ce s-a întâmplat acest fenomen. Familia trebuia să pună mâna pe telefon, să fie prezentă. E târziu. Au trecut atâtea ore".
Pe măsură ce orele au trecut, tot mai mulţi cetăţeni din localitate au început să participe la căutări.
"Fuserăm, căutarăm, o luarăm din partea asta, de la Romaneşti şi până acum", spune un localnic. "Orice apă destul de iute este periculoasă, mai ales dacă nu știi să înoți", explică un altul.
- Decizie fatală a unui tânăr de 17 ani, în Mamaia. A ieșit cu placa în larg, deși nu știa să înoate
- Tragedie de Sf. Maria. Un băiat de 15 ani a murit înecat în apele râului Timiș, sub ochii fratelui său
- O mama a murit salvându-și copiii de la înec. Iubitul ei s-a întors după ea în apă, dar a murit și el, în...
Băiatul a fost găsit mort pe fundul Jiului
Speranţele oamenilor s-au năruit după câteva ore. Trupul adolescentului a fost găsit de scafandri pe fundul apei. Nu se mai putea face nimic pentru el.
Iustin Năsoiu, reprezentant ISU Gorj: "Persoana a fost găsită la circa 400 de metri de locul indicat de către cetățeni și de către colegii de la poliţie. A fost găsită decedată".
Oamenii spun că Jiul este periculos, mai ales după lăsarea serii, când apele se umflă. În unele locuri, adâncimea râului este de şase metri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰