Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Am luat copilul şi am fugit". Groază pentru zeci de mămici și micuții lor, după ce Spitalul Louis Ţurcanu din Timişoara s-a umplut de fum

Aproape o sută de persoane, dintre care 42 de de copii, au fost evacuate noaptea trecută în urma unei degajări de fum la spitalul Louis Ţurcanu din Timişoara. La faţa locului au ajuns poliţişti, jandarmi şi pompieri, iar autorităţile au activat Planul Roşu de intervenţie. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

de Redactia Observator

la 18.09.2022 , 13:59

Mai trebuie să vină?

Nu!

Atât?

Vezi și

Da!

Pe acelaşi subiect

Haideţi! Haideţi!

La chirurgie!

Alarma s-a dat puţin după miezul nopţii.

Saloanele de la primele două etaje ale spitalului de copii erau pline de fum. 

"Am luat copilul şi am fugit că m-am speriat tare. Copilul a început să plângă. Am crezut că suntem în siguranţă. Se simţea foarte tare fumul", spune o mămică.

"Ne-au trezit din somn şi am plecat speriaţi fără acte, fără nimic. Nu ştiu. Nu ştim nimic. Suntem foarte speriaţi, Nu ştim încotro s-o luăm", mărturisește o altă femeie care-și ține în brațe copilașul.

42 de copii și mamele lor, evacuați în miez de noapte și transferați la alte spitale

83 de copii şi mame au fost evacuaţi şi transferaţi la alte secţii ale spitalului de copii şi la alte unităţi medicale din Timişoara. 

Ovidiu Adam, manager spital: Au fost evacuaţi 42 de copii şi 41 de mame care au fost transferaţi o parte în secţiile noastre, ale spitalului şi o parte la spitalul Bega, doi dintre ei fiind cu infecţie Covid au fost transferaţi la Babeş. Din fericire, nu a fost nimic serios, nu a fost incendiu propriu zis, ci un scurt circuit la o stâţie de tratatre a aerului care a produs foarte mult fum. s+au topit nişte fire de plastic şi a fumegat intens. în rest nu au fost alte probleme. 

Ancheta care a început va stabili cine e vinovat. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » "Am luat copilul şi am fugit". Groază pentru zeci de mămici și micuții lor, după ce Spitalul Louis Ţurcanu din Timişoara s-a umplut de fum