Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ANIMAŢIE. Consulul Ungariei Ferenc Vago a murit strivit într-un accident pe A1

Consulul Ungariei la Bucureşti a murit astăzi într-un cumplit accident pe A1, între Timişoara şi Lugoj. Roata unui camion încărcat cu buşteni a explodat în mers, iar mastodontul de câteva tone a ajuns pe contrasens şi a intrat în maşina consulară care circula regulamentar. Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 60 de ani.

de Ana Grigore

la 29.08.2024 , 19:34

Momentele dramatice s-au întâmplat sub ochii şoferilor care treceau pe autostrada A1, pe porţiunea ce leagă Timişoara de Lugoj. Maşina misiunii diplomatice a fost lovită în plin de un camion, iar în urma impactului a luat foc. Şoferul profesionist nu îşi mai poate aminti clipele de groază.

"A explodat roata. Nu am mai văzut nimic", a declarat şoferul camionului.

Consulul Ungariei Ferenc Vago a murit strivit într-un accident pe A1

Vezi și

În maşina complet distrusă se afla consulul Ungariei la București, Ferenc Vágó. Bărbatul nu a avut nicio şansă, iar medicii ajunşi la faţa locului n-au mai putut face nimic.

Pe acelaşi subiect

"Un TIR încărcat cu lemne circula pe A1 Deva-Nădlac dinspre Timișoara spre Lugoj, iar la un moment dat unul dintre pneuri ar fi facut explozie, fapt pentru care tirul a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în colziune cu un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 60 de ani", a declarat Aurora Piperea - IPJ Timiş.  

Camionul a mai lovit uşor şi alte două maşini, apoi a ajuns în şanţ. Nu au mai fost şi alte victime. În prezent, autorităţile încearcă să refacă filmul accidentului.

România rămâne, an după an, printre ţările europene care conduc detaşat la capitolul accidente rutiere grave. Doar Bulgaria ne mai depăşeşte. Anul trecut, peste 1.500 de oameni au murit pe şoselele din ţară, iar alte 3500 de persoane au fost rănite. Principalul motiv al tragediilor este viteza excesivă.

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » ANIMAŢIE. Consulul Ungariei Ferenc Vago a murit strivit într-un accident pe A1