Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Armata a găsit noi bucăţi de drone, în Tulcea, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri. Primele imagini de la verificări

Război în Ucraina. Ministerul Apărării a anunţat că elemente ale unei posibile drone au fost identificate în zona Nufăru şi Victoria din Tulcea. Bucăţile sunt dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri, se arată în comunicatul MApN. Descoperirea vine după ce, în cursul nopţii, au existat două apeluri la 112 privind posibile bucăți de dronă căzute în Tulcea.

de Redactia Observator

la 13.09.2023 , 14:48

"Lângă localitatea Nufăru, aflată la 20 de km de graniţa României cu Ucraina, 20 de km distanţă de portul Ismail, locul în care au avut loc aceste bombardamente, are loc o întreagă desfăşurare de forţe, sunt foarte mulţi soldaţi, elicoptere care survolează zona în acest moment de câteva ore bune. Asta pentru că a avut loc acest incident grav, o dronă sau fragmente dintr-o dronă au căzut aici, lângă localitatea Nufăru din judeţul Tulcea.

Sunt soldaţi, au fost şi poliţişti aici în zonă, se survolează zona, se verifică centimetru cu centimetru. Sunt suspiciuni că această dronă ar fi căzut la câteva sute de metri de noi, dincolo de deal sunt soldaţi care verifică acolo, s-a făcut un perimetru de siguranţă şi nu avem acces. Este chiar zona unde puteţi vedea acel elicopter în acest moment, se fac căutări", a transmite reporterul Observator Adrian Obreja.

Vezi și

"A fost o noapte de foc, la propriu, pentru Ucraina, dar şi pentru cei de la graniţă, pentru că bombardamentele cu dronă au continuat noaptea trecută în Reni şi Ismail, au fost vizate porturile, infrastructura portuară. La Plauru, ieri au fost construite două adăposturi civile pentru populaţia de acolo din sat, să se apere şi să se adăpostească în cazul în care mai au loc atacuri cu dronă şi iată că s-a întâmplat din nou noaptea trecută. Aşadar, o întreagă desfăşurare de forţe aici, în judeţul Tulcea, atât la Plauru, cât şi la Nufăru, la 20 de km de graniţa cu Ucraina", adaugă reporterul Observator Adrian Obreja.

Pe acelaşi subiect

Mai multe bucăţi de materiale, compozite, materiale metalice, identificate în zonă

Comandantul Garnizoanei Tulcea, comandorul Antonel-Marian Vătămanu, a declarat miercuri că în zona localităţii Nufăru au fost identificate mai multe bucăţi de materiale, zona aflată la 2 kilometri de această localitate fiind restricţionată până la momentul finalizării anchetei.

"Se execută căutări, verificări, cercetări, conform procedurilor specifice Ministerului Apărării Naţionale. (...) Aceste bucăţi sunt localizate aproximativ la 2 km sud de localitatea Nufăru, pe un deal. Această zonă este greu vizibilă de pe zona terestră, se vede mai bine din aer. Din acest motiv, ele au fost văzute prima dată de elicopter, după care s-au deplasat echipele terestre la locul în care aparatul a lovit pământul. (...) Nu sunt restricţii, nu sunt pericole, nu sunt ameninţări, singura restricţionare este cea legată de această zonă, unde, până la momentul finalizării anchetei şi verificărilor, este absolut interzis accesul în zonă. (...) Momentan s-au identificat mai multe bucăţi de materiale, compozite, materiale metalice. Comisia specializată în identificarea acestor obiecte este în curs de cercetare şi încă nu vă pot da alte detalii", a declarat comandorul Antoanel-Marian Vătămanu, potrivit Agerpres.

Potrivit comandantului Garnizoanei Tulcea, căutările sunt efectuate de către echipe mixte, formate din forţe de la Ministerul Apărării Naţionale, Flotila Fluvială, Regimentul 307 Infanterie Marină, divizioanele Flotilei Fluviale, DGIA, Ministerul Afacerilor Interne şi de la Serviciul Român de Informaţii.

Bucăţi de dronă, găsite în Tulcea. Noapte de foc la graniţa României

"Echipajul unui elicopter IAR 330 Puma al Forţelor Aeriene Române, din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a identificat miercuri, 13 septembrie, în jurul orei 11.30, în zona localităţilor Nufăru şi Victoria, din judeţul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafaţă de câteva zeci de metri", a transmis, miercuri Ministerul Apărării.

Sursa citată a precizat că, potrivit procedurilor, un alt elicopter al Forţelor Aeriene Române, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, a fost trimis în zonă cu o echipă specializată la bord, pentru a efectua cercetări preliminare în teren şi ridicarea de probe pentru efectuarea expertizărilor.

ISU Tulcea a primit două apeluri la 112 cu privire la posibile cazuri de impact de dronă în zona mai multor localităţi, iar echipele Ministerului Apărării s-au deplasat în zona sesizată pentru a verifica situaţia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Armata a găsit noi bucăţi de drone, în Tulcea, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri. Primele imagini de la verificări