Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Băiatul de 14 ani, scos de pompieri din lacul Dumbrăvița, a murit. Prietenii săi au reușit să se salveze la timp

Adolescentul de 14 ani, scos de pompieri dintr-un lac înghețat din localitatea Dumbrăvița, a murit. Decesul a fost confirmat în această dimineață.

de Redactia Observator

la 23.01.2022 , 09:04

Băiatul de 14 ani, scos de pompieri din lacul Dumbrăvița, a murit. Prietenii săi au reușit să se salveze la timp Băiatul de 14 ani, scos de pompieri din lacul Dumbrăvița, a murit. Prietenii săi au reușit să se salveze la timp - Shutterstock

Trei copii au căzut într-un lac îngheţat, în localitatea Dumbrăvița, județul Brașov. Doi dintre aceştia au reuşit să iasă, însă cel de-al treilea a fost scos cu ajutorul pompierilor. Incidentul a avut loc în jurul orei 14.30, iar la faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, pompieri și scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, precum și echipaje SMURD. 

În jurul orei 15.30 copilul a fost găsit, a fost scos din apă și au început manevrele de resuscitare de către personalul medical prezent la faţa locului. Copilul a fost dus la Spitalul de Pediatrie, însă decesul său a fost confirmat duminică dimineața.

Ce spune Poliția

Articolul continuă după reclamă

La data data de 22 ianuarie 2022, în jurul orei 14.30, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că 3 minori, care se aflau pe raza unui lac înghețat, situat în localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, au căzut în acesta, ca urmare a spargerii gheții. 

Pe acelaşi subiect

La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, pompieri și scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, precum și echipaje SMURD.

Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că 4 persoane, toate în vârstă de 14 ani, se aflau cu bicicletele pe suprafața înghețată a unui lac din localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, iar ca urmare a ruperii gheții, 3 dintre acestea au căzut în lac.

Dintre cele două persoane, care au reușit să iasă din lac, o persoană a fost consultată la fața locului de către cadrele medicale, iar cea de-a doua a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Băiatul de 14 ani, scos de pompieri din lacul Dumbrăvița, a murit. Prietenii săi au reușit să se salveze la timp