Blestemul lui IPS Teodosie, după ce instanța a decis demolarea bisericii de pe trotuar: "Toţi cei care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice"
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a afirmat, vineri, că toţi cei care au dărâmat biserici au murit "în chinuri groaznice", precizând că va "programa" "creştini şi preoţi" să rămână în biserica din municipiul Constanţa despre care instanţa a decis că trebuie demolată. IPS a adăugat: "mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta".
Arhipiscopul Tomisului a slujit, vineri dimineaţa, la biserica din municipiul Constanţa despre care o instanţă a decis că a fost ridicată ilegal şi că trebuie demolată.
Va fi păzită zi și noapte
"După o hotărâre judecătorească fără discernământ cum să hotărască o instanţă să dărâme o biserică? Ce e biserica? E locaşul lui Dumnezeu. Nu te temi de cuvântul lui Dumnezeu, care zice: de va strica cineva lucrul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe acel şi s-a dovedit că aşa este. Toţi care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice”, a transmis credincioşilor Arhiepiscopul Tomisului.
El a susţinut că această biserică nu va fi dărâmată şi că vor sta în ea permanent credincioşi şi preoţi pentru ca acest lucru să nu se întâmple. "Iată, înaintaşii domnului primar au fost marii Brătieni, care au apărat Biserica. Ce urmaş este domnul Vergil care vrea să se dărâme biserica? Azi era ziua hotărâtă să se dărâme. Nu se va dărâma, aici vom sta. Voi programa creştini şi preoţi să rămână în biserică zi şi noapte şi nu se va dărâma peste ei. Nici Poliţia nu poate să strice lucrul lui Dumnezeu. Să se teamă toţi cei ce cred că Dumnezeu este slab sau nu există, Dumnezeu este Atotputernic şi vă aşteaptă pe toţi la căinţă. Întoarceţi-vă cei lepădaţi, veniţi la Dumnezeu, că vă iartă”, a afirmat IPS Teodosie, citat de News.ro.
El a adăugat că speră să îi vină credinţa primarului Constanţei, Vergil Chiţac. "Vreau să vină domnul Chiţac şi cei din jurul său, că alţii îl sfătuiesc, am auzit aseară o femeie îl conduce, city manager. Păcat, un general se lasă condus de alţii. Am fost şi am şi deschis cursurile universitare, ziceam că are credinţă, mama lui e foarte credincioasă, cândva mi-a dat de înţeles că nu prea are credinţă. Eu sper să îi vină credinţa şi mă îndrept şi către acei judecători care au dat sentinţa de demolare a unei biserici. Voi face demersuri. De 20 de ani este această clădire, putem lua uzucapiune că 20 de ani s-a slujit aici, cum să desfiinţezi un altar, este un sacrilegiu, nu putem să desfiinţăm un altar de 20 de ani, câte slujbe s-au făcut. (...) Acum ca să nu îndemne Satana pe ştiu eu cine să înceapă să atace biserica, vom pune paza creştinilor aici şi câte un preot sau doi să stea de strajă aici, vom face zi şi noapte până când se vor împlini formele, că aici trebuie să rămână biserica”, a mai afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
Mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta
IPS Teodosie a declarat că mai degrabă moare el decât această biserică. "Cum să mutăm un loc sfinţit de 20 de ani şi cum să lăsăm pe Dumnezeu batjocorit? Nu voi accepta, mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta. Rog pe bunul Dumnezeu să dea tututor gândul cel bun şi îl rog cu milă şi cu dragoste pe bunul Dumnezeu pentru domnul Vergil, pentru ceilalţi din Consiliul Local, pentru toţi sfătuitorii care nu îi vor binele, ce îl sfătuiesc să fie satrap şi crud. Orice credincios trebuie să se roage. Apelez şi la primul ministru, un om credincios, să-i ceară socoteală, că primul ministru este un general şi un om credincios, i-am scris şi un mesaj să fie general şi al lui Hristos, nu numai general aici peste oameni, să fie general în sensul bun al cuvântului, să aducă generozitatea pentru creştini, să aibă lăcaşuri sfinte. Să ne ajute bunul Dumnezeu şi îl rog pe bunul Dumnezeu să nu îi socotească păcatul acesta al îndărătniciei. Vom pune pe rol din nou acestă cauză. O biserică în care s-a slujit 20 de ani nu poate fi demolată. Se dobândeşte uzucapiune pentru o clădire oarecare, dar pentru o biserică?”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.
Instanţa a decis, în decembrie 2021, demolarea unei biserici din municipiul Constanţa, care a fost ridicată fără autorizaţie, iar potrivit deciziei, rămase definitive, Primăria Constanţa trebuia să demoleze acea construcţie în termen de 90 de zile. Termenul iniţial era 14 martie, dar a mai fost prelungit câteva luni. Arhiepiscopia Tomisului a anunţat atunci faptul că se află în dialog cu Primăria pentru găsirea unei soluţii, menţionând că nici municipalitatea "nu doreşte să-şi lege numele de o asemenea demolare".
Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a transmis, în luna februarie, o scrisoare deschisă adresată Arhiepiscopului Tomisului prin care îi spunea că nepunerea în aplicare a acestei decizii şi tergiversarea intrării în legalitate pot duce "la degradarea imaginii Bisericii ca instituţie şi tensionarea relaţiilor dintre comunitatea religioasă şi restul cetăţenilor acestui oraş".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰