Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Liviu Dragnea este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Călin Popescu Tăriceanu, ales din nou preşedintele Senatului

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cu 216 voturi ”pentru” şi 101 voturi ”împotrivă”, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu a fost reales, cu 87 de voturi ”pentru”, în funcţia de preşedinte al Senatului.

de Redactia Observator

la 22.12.2016 , 06:52

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cu 216 voturi ”pentru” şi 101 voturi ”împotrivă”, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu a fost reales, cu 87 de voturi ”pentru”, în funcţia de preşedinte al Senatului.

Liviu Dragnea a fost ales preşedintele Camerei Deputaţilor

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cu 216 voturi ”pentru” şi 101 voturi ”împotrivă”.

Articolul continuă după reclamă

Rezultatul votului secret, cu buletine, a fost anunţat de la tribuna Camerei Deputaţilor.

Pe acelaşi subiect

Călin Popescu Tăriceanu este noul preşedinte al Senatului

Călin Popescu Tăriceanu a fost reales, cu 87 de voturi ”pentru”, în funcţia de preşedinte al Senatului, el fiind propunerea PSD şi ALDE şi singura nominalizare a partidelor pentru această funcţie.

Împotriva lui Tăriceanu au votat 40 dintre senatorii prezenţi. Din totalul de 136 de senatori, doar 127 au votat, iar două voturi au fost declarate nule. 

Co-preşedintele ALDE şi actualul preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost singura propunere pentru şefia Senatului, după ce PNL, USR şi PMP au refuzat să facă vreo nominalizare, iar UDMR a anunţat că îl va susţine pe Tăriceanu.

Înainte de vot, liderul grupului senatorial al PSD, Şerban Nicolae a anunţat că social-democraţii îl propun pentru preşedinţia Senatului pe ”domnul senator Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu”.

La rândul lor, liderii grupurilor senatoriale ale PNL, USR şi PMP au anunţat, în aplauzele social-democraţilor şi liberal-democraţilor, că nu au propuneri pentru funcţia de preşedinte al Senatului.

În schimb, liderul grupului UDMR, Cseke Attila, a anunţat că maghiarii nu au o propunere, dar că îl vor susţine şi vota pe Tăriceanu.

Votul a fost secret cu buletine.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Liviu Dragnea este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Călin Popescu Tăriceanu, ales din nou preşedintele Senatului